O zi la Paris

E aproape dupa-amiaza.Am profitat cat am putut de mult de somn.Mi-am desfatat trupul in asternuturile albe ale unei camere de hotel din Paris.Radianta , cobor din pat , trag zaluzelele larg si astept o mangaiere suava a razelor de soare iar aceasta nu inceteaza sa apara.Fac un dus si ma imbrac.Imi iau rapid o pereche de jeansi si un pluover de casmir , apoi ma pregatesc sa plec la plimbare pe strazile Parisului.Cand sa ies din camera , imi suna telefonul.Ma reped la el ca si cum ar fi o prada.Raspund.E doar o banala greseala.Dezamagire totala…
Strazile sunt pline de oameni iar majoritatea sunt la fel ca si mine , turisti.Asta ma face sa ma simt mai putin straina de aceste meleaguri.Ca orice tanara singura intr-un oras atat de fascinant precum Parisul , nu pot sa fac altceva de cat sa ma bucur cat pot de mult.Se stie ca francezii au magazine de-adreptul incantatoare.Asa ca profit de perioada reducerilor din plin.Cu doua sacose incarcate , ma intorc in camera de hotel.La intrare , ma ciocnesc de un tanar.Imi darama sacosele pe jos si ma face imprastiata.Nimic nou pentru mine.Din fericire se ofera o camerista sa ma ajute sa imi strang lucrurile. Ii multumesc si plec cat de repede pot spre lift.Astept cateva minute caci e plin.Intre timp , un cuplu de portughezi vine langa mine.Luam liftul.El ii spune ca o iubeste nespus de mult iar ea se emotioneaza si lacrimeaza.De ce trebuie sa asist la asta?Oh , ghinionul meu e ca stiu portugheza cat de cat si ii inteleg perfect.Etajul 4 , cobor.Intru in camera , imi trantesc sacosele si ma arunc pe patul moale.Mi-e cam foame.Cobor la restaurantul hotelului.Mancare tipica: Ratatouille.E destul de buna…Mananc si plec iar sa ma plimb.
Muzica ,mancarea si lumea ma fac sa imi doresc sa ma mut aici dar nu voi face asta prea curand.Ziua e pe sfarsite iar eu realizez ca nu a fost decat o alta zi din viata mea..

Descatusarea

Cu usa de la camera deschisa larg cum poate nu a mai fost niciodata pana acum , stau.Cu privirea pierduta in intuneric , caut pe cineva care sa ma asculte , cineva care sa nu imi judece si mai ales sa nu imi condamne trairile .Si totusi , simt ca am nevoie de critici pentru ca , nu vreau sa ma prefac ca sunt perfecta cand , nu sunt nici pe departe.Astept sa apari ca sa imi pot arunca cuvintele , fara sa ma gandesc .Nu apari pentru ca te afli deja aici.Esti prezent si totusi eu nu te pot vedea.Nu , nu sunt oarba poate , imi e frica de judecata ce urmeaza..Si totusi voi incepe…
Sunt Alina .Un nume ce uneori nu ma reprezinta dar , cu care m-am obisnuit.Varsta , prefer sa nu o amintesc .Cea din buletin nu corespunde etatii pe care eu consider ca o am.Uneori sufar de egocentrism iar , alteori uit ca exist pentru ca , imi pasa de cei din jur.Am impresia ca ceilalti ma uita intr-un colt al camerei.Poate chiar eu ma uit…
Imi place sa tind la o lume perfecta desi stiu ca nu exista.Ador sa visez ce e interzis , sa ma joc cu focul fara sa ma ard.Sunt impulsiva desi , aparent gandesc mult lucrurile.Recunosc , sunt narcista uneori iar , alteori refuz sa ma privesc.Imi doresc ceva , ce toti ne dorim si totusi , imi doresc lucruri mult prea marete.Imi doresc sa fiu pe deplin fericita , sa zambesc larg , sa iradiez , sa nu existe lucruri care sa ma faca trista si totusi , singura imi complic existenta.Poate sunt si masochista desi nu recunosc.Cred ca m-am obisnuit cu deziluzii..
Cu mainile strans incrucisate , ma ridic de pe scaun.Am lacrimi in ochi , lacrimi ce imi ard pometii.Inca nu ti-am povestit mai nimic despre mine si ma privesti de parca sunt un amestec de confuzii.Nu , nu sunt asa si tu stii asta mai bine decat mine.Sunt ceea ce vezi dincolo de aparente , sunt rodul imaginatiei tale.Stiu ca ma judeci involuntar.Poate si eu as fi facut la fel.Sentinta e una cat se poate de clara…
Tarandu-mi pasii , ies.Te las pe tine , in intuneric sa ma judeci aspru…

Adrenalina , alegeri si frustrari

Dezorientata , alergi fara sa sti macar unde vrei sa ajungi.Te lovesti de zeci de alegeri zilnic.Alegeri ce devin pe zi ce trece , mai dificile.Si te simti pierduta , vrei mai mult , vrei sa ai tot ce iti doresti fara sa fie atat de greu ,fara sa duci o lupta infernala cu tine …
Si cand te vezi intr-o situatie fara iesire , alergi.Gonesti pe sosea cu peste 100 km / ora si simti cum toate frustrarile tale accentueaza adrenalina.Simti cum pulsul iti creste , bataile inimii devin mai rapide si , ti-e teama.Pui brusc frana.Te opresti.Cobori din masina , trantesti portiera si o privesti.Stai cateva secunde nemiscata pana realizezi ce se intampla.Constientizezi si te urci in vehicul.Ajungi la o intersectie.Ai doua drumuri in fata ta si de data aceasta chiar ca nu stii ce sa alegi.Nu mai poti gasi o varianta de mijloc caci nu mai exista.Astepti ca cineva sa te indrume spre ce e mai bine dar , cine stie ce mai bine pentru tine?Te uiti intr-una din oglinzile de la masina .Esti obosita , incercanata , nedormita de cateva zile.Hainele iti stau parca trantite pe corp , nu esti machiata iar parul iti e ravasit .Te privesti cu o oarecare dezamagire pentru ca , tu nu esti asa si stii asta.Si atunci , dorinta de a te hotari spre ceva devine mai intensa.Vrei sa alegi ceva pentru ca, te-ai saturat deja de ceea ce ai vazut.Acea parte din tine , nu te multumeste .Nu vrei sa o inlocuiesti cu ceva.Vrei sa o faci sa dispara , vrei sa fi radianta , sa ii eclipsezi pe cei din jur fie doar si cu privirea.Si alegi…Alegi ceva si pleci…

Efectele femeii

V-ati intrebat vreodata de ce barbatii iubesc femeile?Probabil multi dintre voi va ganditi la raspunsuri clasice , precum “Pentru ca asa e legea firii”. Nu dragii mei, nu.Le iubesc pentru ca ele imbina tot intr-un intreg , pentru ca sunt precum o cafea.
Si cum orice barbat are preferinte , vor alege intre o cafea mai slaba , cu mult zahar si una tare iar daca nu vor fi multumiti pot alege o varianta de mijloc , caci intotdeauna exista si o a treia varianta.
Cu mersul suav dar apasat , vine direct spre tine.Te face sa ii simti parfumul amenintator si sa o doresti mai mult cu fiecare pas pe care il face.Uneori vulgara , gata sa te transforme in prada , te simti amenintat , iar atractia creste pana te inabusesc aburii aromati de cafea.
Si cand o ai aprope , apropii ceasca , o ridici usor si o duci direct spre gura , pregatit sa sorbi din ea , sa o gusti .Astepti sa te revitalizeze , sa te trezeasca brusc si sa te faca sa ti-o mai doresti.Dar trebuie sa sti cand sa te opresti caci , efectele ei pot fi nocive , duse la extreme chiar.
Desi dornic de inca o cafea la fel , sau poate o alta mai buna , esti nevoit sa pui capat caci , se termina.Trebuie sa sti cum sa o savurezi pentru ca , intr-un final nu ramane decat zatul amar din ea

Prada inghetata

Alerg printre mormane de zapada fara sa mai privesc in urma .Vreau sa plec fara sa imi pese daca am lasat pe cineva in urma mea asteptandu-ma…
Alerg , alerg , imi este dificil sa ma mai lupt cu gerul aspru dar ce e si mai grea e lupta pe care o port cu mine..
Ma impiedic si cad , tavalindu-ma in zapada de parca as fi in asternuturi albe.Sunetul crunt al viscolului se azvarleste asupra trupului meu amortit.Odata cu el imi aduce si nesiguranta care abia asteapta sa ma prinda in coltii ei ascutiti si ma devoreze cu fiecare muscatura .Vrea sa imi vada trupul fara scapare , devenit o prada si sa imi implanteze in suflet tristete si temeri.
Eu nu ii pot opune rezistenta caci letargia ma impiedica.Asa ca , vin spre mine toate temerile ca si cum ar fi animale de prada pregatite sa ma sfasie in bucati de regrete.Si asa se si intampla…Involuntar , ma acapareaza in jocul lor barbar si imi transforma sentimentele din simple iluzii si visari in ceva rigid , ceva ce nimeni nu doreste…

Usi inchise

Azi am constientizat teama.Am privit-o fulgerator in ochi si ea pe mine , apoi mi-am inchis bine usa de la camera.De fapt , asta fac mereu…
Am nevoie de siguranta pe care o gasesc doar in propriul meu univers.O usa deschisa imi confera o stare de nesiguranta , de vulnerabilitate.Si totusi , poate ca e doar o alta idee fixa de a mea..In ultimul timp , dorinta de a ma izola in mine a crescut precum si teama pe care o simt fata de cei din jur.Perfectiunea se transpune in formele pe care eu le vreau , nu cele impuse in societatea in care traim , unde cuvantul perfect capata sensul de linistit.
Acum , ca am terminat de scris ce aveam in minte , imi voi inchide usa si voi pleca.

Joc amenintator

Dimineata alba de decembrie.Fulgii de nea se joaca si coboara lin pe pamantul bine acoperit de zapada.Copacii incarcati de omat isi leagana apatic crengile.
Coplesita de mirificul peisaj iernatic , cu functiile vitale incetinite de gerul aspru , stau intinsa pe zapada rece.Ma ridic molcom , parca pregatita sa visez.Cu mainile rosii si inghetate, incep sa creionez cu fulgi o iluzie desarta.Dintr-odata am impresia ca sirurile de cristale inghetate se desprind de sol , purtandu-ma alaturi de ele prin norii pufosi de zapada.Trupul meu capata un joc de miscari ritmice , ce imi creaza un sentiment inaltator.
Momentul euforic imi este interupt brusc.O persoana arunca un tipat asurzitor ce imi face minunata lume in care ma pierdusem , sa dispara.Ma ia in brate , iar din ochi i se prelinge o lacrima arzatoare pe pometii-mi inghetati.Ridic cu greu privirea.In fata nu mai e nimic din ce am visat.O ambulanta , medici si cineva langa mine.Adormita , soptesc ca vreau sa mai visez…
Verdictul e unul incontestabil.Frigul pare a fi principalul vinovat , ce m-a ademenit spre o somnolenta aparenta.Eu , o victima manipulata de perceptia perfectiunii in fata ochilor.

Eliberare

Inceput de decembrie , ger , muzica si ganduri suflate de vant.In camera mea , eu , cu parul ravasit si abia trezita intr-o dupa-amiaza prea mohorata pentru mine.
Dezorientata , ma plimb printre zeci de haine aruncate si lucruri azvarlite pe covor.Cu mintea inca usor adormita , ma feresc de lumina firava a soarelui ascuns bine dupa perdea.Muzica se aude in surdina ,completand astfel dezordinea din mintea mea.Trupu-mi devine de nestapanit si capata miscari dezinvolte pe care le experimenteaza intr-un mod lasciv.
Din bucatarie , se simte aroma ametitoare a cafelei.Ghidata , imi iau ceasca si merg direct in camera.Dupa ce sorb din cafeaua tare , deschid larg fereastra.Soarele imi pare prea palid azi , asa ca ma intorc in lumea mea , unde muzica se aude tot mai puternic , iar eu ma pierd , dansand.Pe birou , ascuns printre carti , agonizeaza telefonul meu descarcat , iar langa el , incarcatorul , cazut.Totul a devenit mult prea haotic , asa ca ma hotarasc sa imi fac ordine in lucruri si nu numai.Iau un sac si imi trantesc parfumurile , cremele , machiajurile si oglinzile.Ma imbrac rapid cu o pereche de jeansi , o camasa si imi iau trench-ul .Imi pun bocancii si plec sa arunc sacul cu lucruri.Pe drum , o femeie in varsta ma priveste ciudat.Ii zambesc larg , caci stiu ca oricum nu ma va intelege.Le trantesc si plec izbucnind in rasete.
Singura , dar cu multa lume in jur ce nu ma observa , imi pun castile in urechi si imi pornesc playerul cu aceeasi melodie.Eliberata de mine si de conceptii proaste , ma indrept spre altceva…Poate spre o zi insorita …

Trairi

Scufundandu-ma in letargie am visat din nou.Alte noi trairi relevante au pus stapanire pe mintea mea , facandu-ma sa dau frau liber imaginatiei mele deja bolnave.
Am avut un vis de-a dreptul colosal ce m-a purtat in timpul somnului spre ideal.Valuri marete de sentimente mi-au acoperit inima si m-au facut sa devin vulnerabila.Am visat ca ma pierdeam printre nori fara sa imi pese de nimic.Euforica , reuseam sa ma detasez de lumea trista de jos si tindeam spre perfectiune.Devenisem si eu rod al imaginatiei mele.Soarele iesea timid dintre nori iar trupul meu se desfata cu raze firave de soare.
Un urlet launtric m-a facut sa distrug linistea perpetua si sa ies din visare.Iesise la suprafata zbuciumul mintii mele.
Perfectiunea nu era decat un scop la care tindeam , iar realitatea era alta.O camera goala , alba si rece.In ea , nimic decat un pat pe care zaceam pierduta eu...

Cartea necolorata

O coperta fina , rosie si catifelata acopera file de matase pe care sunt scrise memorii din intreaga mea viata.

            Povestea e atat de simpla doar ca uneori devine mult prea greu de inteles de cei ce nu stiu sa coloreze.Ilustratiile sunt multe si mici.Momente capturate intr-un desen .Pentru ca  povestea e inceputa deja , cateva file sunt  colorate.Primele sunt pline de visare , colorate cu iluzii.Urmatoarele sunt incetosate , gri si triste…Si tot continua in ritm alert sa se coloreze.Uneori conturul bine facut e depasit de dorinte.Pe zi ce trece se schimba pagina.A inceput la un moment dat sa mi se para monotona aceasta neinsemnata carte pana cand a vrut  altcineva sa o coloreze , sa ii dea in sfarsit tonuri calde si chiar sa adauge soarele in peisajul mohorat.Soarele aparea dar nu era suficient , filele ramaneau tot reci..

           

Strazi pline

Orasul plin de lumini si frumos impodobit ma invita  sa colind strazile pline.Peste tot in jur oameni gonind spre magazine.Printre ei sunt si eu, afisandu-mi zambetul larg.Cu mainile inghetate intru in primul magazin.Unul colorat si vechi.Cred ca e pe strada aceasta de cand ma stiu.

            In vitrina  stau trantite niste papusi frumoase , cu rochii dantelate si zambete fermecatoare dar fara trairi…Oftez si ma indepartez de vitrina.Uite , au si cutiute muzicale.Nu ma pot stapani sa nu desfac una.Din ea iese o micuta balerina invartindu-se pe o melodie lenta.Ii zambesc vanzatorului iar el se apropie de mine si imi spune ca ma costa 12 lei.As cumpara-o , dar nu prea am ce face cu ea..Ii multumesc si plec din magazin.Cand sa ies ma lovesc de o doamna.Imi cer scuze si plec…

            Am pornit iar pe drumul meu pe care numai eu il stiu.Am pornit singura dar cu zambetul pe buze.Intru intr-o cafenea veche.Mirosul de cafea  cu scortisoara ma ademeneste sa incerc si eu una.Muzica buna , seara si eu singura , sorbind dintr-o cafea.Poate astept sa fiu cumparata la fel ca papusile din magazinul de jucarii.Dar astept in zadar.Era doar un simplu gand ratacit prin mintea mea obosita.Platesc si plec ,tipic.Mi-am dat seama ca odata cu trecerea timpului am deventi tot mai friguroasa.Ce amuzant , vorbesc de parca am ajuns in jumatatea cealalta a vietii cand eu de fapt sunt abea la inceput..Dar asa ma simt , involuntar de ce imi doresc …

            Continui sa merg iar zapada incet , incet se asterne pe asfaltul prafuit.La coltul strazii un strain canta la chitara in admiratia catorva tineri.Muzica lui e linistitoare si imi aminteste de cea din magazinul de jucarii…Nostalgica stau intr-o parte si il privesc cu mintea purtata pe acorduri de chitara.Privirea-mi pierduta pe bolta cereasca din care se cern fulgi.Tanarul muzician ma priveste cu coada ochiului.Il observ si ma indepartez…

            Nicaieri nu imi gasesc locul.Oare sunt o neadaptata a sistemului si a zilelor pe care le traim?..Ma asez incet ,pe spate , pe o banca in speranta de-a-mi linisti gandurile.Ma ridic brusc si plec ghidata de intuitie.Spre ce?..Spre ..nimic , spre nimeni…

Ratacind pe strazi

Azi ma simt ca un copil ratacit pe strazile ce-i par imense si pline de necunoscuti, simplii oameni ce au povestile lor de viata pe care si le traiesc zilnic ca si mine.Toti sunt diferiti , grabiti si uita sa se priveasca in ochi ,uita sa vada in interiorul lor si al celorlalti si cu siguranta pentru fiecare viata se rezuma la propria persoana.

            Nostalgica imi tarai pasii pe asfaltul prafuit privindu-va pe voi si incercand sa deduc povestea fiecaruia.Nimic nu s-a schimbat in oraselul in care traiesc.Poate doar oamenii care au imbatranit , au murit iar altii s-au nascut.Desi nu pare totul e intr-o transformare influientata de timp.Acelasi drum care obisnuiam sa il parcurc zilnic de data asta imi pare nesfarsit , imens si totusi eu sunt singura…

            Pe o banca ,un tanar sta ingandurat , isi freaca mainile si se uita la ceas.Probabil e un indragostit ce isi asteapta nerabdator dar si speriat iubita careia ii va spune ca o paraseste.Motivul nu il stiu dar exista…La cativa pasi distanta doi batranei merg de mana si se privesc cu atat de multa iubire in ciuda problemelor cotidiene si a putinului timp ce le-a mai ramas din viata…Pe langa ei , o fetita  alearga entuziasmata cu ghiozdanul in spate spre tatal sau ce a venit sa o ia de la scoala…Niste tineri asculta muzica , rad si vor sa para fericiti si diferiti desi in realitate nimic nu e adevarat iar fiecare are problemele lui de care se loveste zilnic , in fiecare dimineata…Pe o alta banca o batranica isi citeste ingrijorata facturile si se gandeste de unde va scoate bani pentru a plati utilitatile , in timp ce o tanara e fericita ca a reusit la facultate iar alta plange pentru ca nu stie ce vrea sa faca in viata.Cam asta e povestea lor , a tuturor  si poate e si povestea mea.Si undeva , printre zeci de suflete ratacesc eu , incercand in continuare sa ma descopar.

Ce conteaza ?

Noiembrie ma aduce in fata sfarsitului de toamna.O toamna  aparte si de neuitat,o toamna nostalgica .Vise , sperante si iluzii.Toate acestea m-au purtat intr-o stare aparte si m-au purtat intre trecut-prezent-si viitor.

Suparata ma urc in tren asteptand ca el sa ma duca departe de toate acestea.Dar el nu porneste si ma lasa aici , unde eu nu vreau.Nu ma lasa sa evadez si ma opreste.Stau pe peronul garii si astept un alt tren, dar nici acesta nu soseste.Si vreau sa plec , sa ma pierd si sa uit.Frunzele toate se misca langa mine.In tacerea crunta nu se aude decat fosnetul lor.Un fosnet ca imi spune sa plec.Dar unde?Cum sa plec?Stau singura intr-o gara veche si astept.Dar trenul nu vine si plec.Ma plimb fara directie si deja am uitat ce vreau.Realizez ca sunt singura , cu un ghiozdan in spate si atat.Astept sa iti amintesti de mine,sa descoperi ca exist si ca ma sting pe zi ce trece.

Ma asez  pe o bordura prafuita si imi scot lucrurile din ghiozdan.Sunt putine si totusi sunt lucrurile care au contat pentru mine si poate inca mai au o valoare aparte.Si par asa de neinsemnate dar fericirea o gasesti in lucrurile marunte.Albumul de fotografii e cam greu si plin de poze, simple momente capturate in timp.Le privesc cu nostalgie si imi dau seama ca unele lucruri nu se uita ci , se pastreaza intiparite in minte si in suflet.Mai am vechea mea cutie de amintiri in care tin tot felul de lucruri adunate in timp.Asta sunt si atat am , niste amintiri uitate si pierdute in sufletul meu pustiu si gol.

Si uite ca soarele e gata sa apuna iar tot aici sunt asteptandu-te.Si apari.Alergi spre mine cu ochii in lacrimi si imi spui sa nu plec iar eu iti soptesc ca sunt aici ca povestea sa nu se termine.Imi strang lucrurile si ne urcam impreuna in primul tren cu directia spre infinit.Calatoria nu se sfarseste cat timp esti aici..dar ea te trezeste si iti spune ca iar ai adormit  la ea in brate.

Rulota spre infinit

Pentru noi nu conteaza daca e o vara fierbinte sau o iarna geroasa , daca e o toamna nostalgica sau o primavara superba caci pentru noi nu exista spatiu si timp.Ne trantim cateva lucruri in valiza si pornim cu rulota noastra veche la drum.

            Deschid radioul , nimic interesant pe 21 si totusi am gasit o melodie potrivita –All summer long.Cu toti cantam imnul nostru de libertate.Dam din cap pana ne sar bentitele colorate.Drumul e lung si plin de gropi iar de-o parte si de alta a strazii sunt maci rosii.

            Suntem nevoiti sa facem un mic popas din cauza rulotei noastre caci e cam obosita.Pana isi revine noi ne privim si incepem brusc sa zambim , apoi izbucnim in rasete fara sa stim care e motivul.Poate e de vina starea noastra.In fine , sa pornim la drum!

            In sfarsit am ajuns.Suntem acolo unde  am vrut , acolo unde soarele iese din mare pentru noi.Plaja e goala , suntem doar noi alergand ca niste nebuni.Ma impiedic si cad pe nisipul umed iar tu razi de mine si iti fluturi pletele in vant.Adormiti coboara din rulota si ceilalti.Nu le vine sa creada ca am ajuns dupa atatea ore.Unul din ei porneste micutul nostru radio iar muzica parca iese din mare.Imi arunc hainele inflorate si alerg spre apa dar tu tipi si imi spui “peace baby!” rad si vin langa voi.

            E seara si imi e cam frig.Noroc de hanoracul care il primesc.Stam toti in jurul focului , pe plaja si depanam amintiri ascultand muzica ska si am impresia ca nisipul danseaza sub picioarele mele.Intr-un moment de eliberare luam valizele si le inecam in mare sa uitam de restul lumii, de telefoane mobile , acte si identitate.Totul se desfasoara in ritm haotic si nici nu stiu daca e real...

Dimineata de noiembrie

Inca o zi incepe cu o dimineata proasta de noiembrie.Frig , ceata si undeva ratacita eu.Confuza ca de obicei , cu mintea incarcata de sperante si dorinte.Eu care imi beau cafeaua in firg , inabusindu-mi visele in aburi aromati.Tot eu , persoana ce vrea sa te picteze , ce te pomeneste in scrierile ei si cea care e in cautarea ta.Eu , o simpla visatoare intr-o lume mult prea rece.Si arunc toate cuvintele pe hartie asteptand ca ele sa iti vorbeasca , sa te faca sa ma citesti in zilele mohorate si sa imi descifrezi nenumaratele taine pe care le folosesc scriindu-ti tie.Iar tu, un rational , mereu pe fuga , ma citesti doar printre randuri si omiti ce e mai important.Tu ma imbraci mereu intr-o mantie de pelin toamna si imi scoti la suprafata gandurile dar fara folos…

            Si mi-ar fi fost de ajuns cateva clipe pe care sa mi le acorzi citind tot ce ti-am scris tie, un simplu cititor la fel ca si ceilalti.Dar tu esti mereu pe fuga si eviti.Poate ca eviti sa ma citesti pentru ca nu vrei sa afli cine sunt.Traim aceleasi timpuri si totusi in locuri straine si cu perspective de viata diferite dar din cand in cand reusim sa ajungem impreuna spre visare.Tu , in fata calculatorului tau , citind cum faci de obicei printre randuri iar eu, eu am scris pentru tine.

            Timpul trece si trece fara mila , lasandu-ne pe noi in urma lui.Scrierile mele capata alta forma iar tu poate ca acum nu mai intelegi nimic din ele si crezi ca nu ma mai cunosti.Dar sunt tot eu , aici cu sufletul deschis tie in speranta sa ma descoperi.

           

Carnavalul cu masti

            …Masti peste tot si uite a mea e gata sa se sparga..

            Noiembrie m-a adus intr-un stadiu critic.Ma obisnuisem sa afisez un zambet larg si fals iar acum tot ce am cladit e pe cale sa devina o ruina intr-o lume in care toti ne afisam mastile in public.

            Azi am realizat ca sub masca mea nu se afla nimic.Nu exista o cortina de vise si nimic nu se evidentiaza.Totul e sters , e gri si confuz pentru ca , poate eu sunt asa.Oricum nimeni nu vede dincolo de ea , deci nimeni nu ma cunoaste.Dar e gata sa se sparga caci a inceput sa nu mi se mai potriveasca.Imi e frica sa o dau jos pentru ca imi e teama de cei din jur care ma vor privi ciudat si imi vor judeca mai mult ca pana acum gesturile.

            Si vreau sa o arunc , sa ma pierd de ea si sa ma gasesc.Vreau sa pornesc in cautarea mea cu ochii inchisi, fara sa imi fie frica iar la carnaval sa fiu singura ce a renuntat la masca , sa ii privesc pe toti din postura de a fi eu insumi.

            Masca mea veche se pierde in multimea in care toti incearca sa fie perfecti.Uite ca eu nu mai vreau asta , teoretica perfectiune ma plictiseste teribil asa ca masca-mi-e inutila.O arunc spre voi , luati-o , purtati-o..Nu imi pasa , caci azi am identitatea mea.

Noiembrie de final

Noiembrie s-a asternut ca un ultim strat de toamna peste mine.Trairile de pana acum au ars si nu au mai ramas nimic inafara de scantei de dor si scrum.

            Observ cum sunt intr-o continua transformare.Sunt un amestec de culori sterse si sentimete amortite de frig.Incerc sa le acopar cu o mantie cenusie de bruma dar e in zadar.

            Ciocolata calda alba ma face sa imi impletesc dorintele cu trairile iar de aici rezulta o stare de visare ce ma poarta in timp , dar aroma de migdale a ciocolatei calde ma trezeste.Si iata ca sunt tot aici , pregatita sa ma descopar.

            Agonia in care ma aflu nu e decat o simpla stare ce cu usurinta poate ajunge la extaz.Antiteza in care ma aflu ma desprinde de noiembrie.Doua luni pastelate s-au dus si a mai ramas doar una.Probabil dupa ce va trece si aceasta nu va mai ramane nimic din toate acele temeri si nesigurante pe care le aveam.Si sunt gata sa ma desprind de toate acestea si sa imi continui visarea.Unde ma va conduce nu stiu si nici nu vreau sa aflu.

            Vreau doar sa simt frigul de noiembrie…

Counting Crows - Colorblind
Asculta mai multe audio Diverse

Marioneta pierduta

Imi e frig aici jos…

            Aruncata pe jos , fara sentimente , stau si privesc spectacolul din umbra , dintr-un colt , uitata de toti …Tu nu credeai in mine si treptat am renuntat si eu sa mai cred , pana cand sforile firave s-au rupt si am cazut , desi strigam ca nu vreau sa ma sparg in mii de bucati de dor . Dar iata-ma , aici sunt , in fata ta , in fata voastra , a celor ce controlati cu o singura miscare tot.

            Oricum am fost o simpla marioneta , asa ca nu prea am de ce sa ma plang.Poate doar pentru ca incercam sa fiu marioneta perfecta , dar uite ca nu am reusit.Tu nici macar nu ai observat ca in intuneric , plangeam pentru ca ma saturasem de asta.Ai refuzat sa ma asculti.Prafuite , zac ascunse inca in mine sentimente amortite de teama.Imi e frica sa ma pierd si astept , astept sa imi spui ceva , orice …

            Si uite ca apari.Tu actorul perfect , sigur pe tine , plin de viata  , in admiratia lor, in timp ce eu te privesc .Privirea ta e ca atunci si nimic nu s-a schimbat , poate doar eu.. Nici macar nu mai stii ca sunt aici , pentru ca refuzi sa vezi si in spatele cortinei.Cred ca ai uitat cum ne cladeam amandoi din amintiri si cum scriam impreuna vise..

            Timpul trece pentru tine , dar pentru mine e oprit.Aici jos e rece , nu exista nimic.Cuvintele mi se ineaca in praf iar privirea rataceste in trecut incercand sa te faca sa iti amintesti.

            In aplauzele tuturor ma sting ursor si sunt gata sa dispar.Ma privesti si plangi , inecand in lacrimi trairi.Ma iei de mana si vrei sa ma repari , sa ma aduci in lumea ta glorioasa , dar nu mai poti.Marioneta ta  e pregatita sa se retraga din spectacol ..

            Si ar fi fost suficient doar sa ma privesti.Era de ajuns sa crezi in mine si in visele pe care nu de mult le aveam amandoi . Poate ar fi trebuit sa stii ca nu poti lipii sentimente ,dar asta a fost pentru mine..Cortina cade din nou , spectatorii pleaca iar tu ramai singur…

           

Amestec de trairi

Monotonie..La asta se rezuma tot , la toamna , trairi intense , un amestec de sentimente aflate in antiteza , un flux de energie si apoi totul dispare.Se pierde si raman in urma doar scantei din care apar note muzicale cu un ritm alert , cotidian.Copacii dezveliti asteapta sarutul razelor de soare amortite in timp ce eu invart o clepsidra.Controlez acum timpul.

            Viitorul , un vis nescris inca.Trecutul , o amintire prafuita , prezentul , e ceea ce traiesc azi.Strazi goale , prafuite , natura moarta , extaz si agonie in acelasi timp.Telefonul suna pe jos aruncat in timp ce eu ma pierd de mine.Trairi al caror rost l-am uitat de mult sau poate nu mi le mai amintesc.

            Fericire e cand stiu ca nu sunt niciodata singura , cand pot sa zambesc larg fara sa stiu motivul…

            Tristete e atunci cand totul se termina ca intr-o poveste neterminata…

            Zeci de dorinte si de vise zac aruncate pe podeaua rece iar eu imi amintesc de tot zambind ironic.Stiu ca nu intelegi nimic din tot ce iti spun , pentru ca totul e doar o alta nebunie de a mea si tu te-ai obisnuit cu asta.O alta nebunie sau poate doar un amestec de sentimente si ganduri , un alt mod de a exprima tot ce simt…

morcheeba - fear and love
Asculta mai multe audio Muzica

Culori

Adormita , m-am trezit imbatata de mirosul  fructelor tomnatice coapte.Cu pasii nesiguri intru in bucatarie sa imi beau cafeaua , in speranta ca ea ma va trezi din visare.E tare , fara zahar , exact cum imi place mie.Pun niste muzica sa imi incep cu dreptul ziua.E o zi potrivita pentru  Sting – Shape of my heart.Deschid TV-ul in speranta ca au mai schimbat astia ceva dar nicio sansa.Aceleasi banalitati.Si totul e asa de monoton…

            Zilnic ne lovim de alegeri..defapt intreaga noastra viata se bazeaza pe niste decizii si totusi nu stiu inca ce e bine si ce e rau pentru mine.Am impresia ca stiu cate ceva despre toate lucrurile si despre toti dar nu stiu mare lucru despre mine.Aceeasi problema existentiala de care ma lovesc zilnic.Si imi amintesc cum ieri cand adormisem eram un copil , care nu vedea nimic inafara de lumea lui si azi..nu stiu cine sunt stiu doar ca timpul trece si asta nu pot sa o schimb si ma irita .

            Destul cu asta.Ma imbrac , imi iau paltonul albastru pe mine si merg.Vreau sa ma plimb , sa vad oameni.Pur si simplu vreau sa observ ceea ce am in jur si poate nu am realizat inca.Ce am ? Nu stiu..Sper sa aflu.

            Cladiri immense, strazi prafuite , masini , intersectii , semafoare stricate , strazi goale , ah , uite si oameni , oameni mici , oameni mari , oameni tristi , oameni pierduti , oameni , oameni ,oameni.Ma pierd in multime caci sunt si eu o simpla fiinta muritoare intr-o lume immensa .Toti au viata lor , trec unul pe langa altul fara macar sa stie unul de existenta celuilalt.Si cam despre asta e viata…Stiu ca nu ma vede nimeni si nu pentru ca as fi invizibila , ci din cauza indiferentei . Cel mult voi auzi niste critici la adresa mea , voi fi judecata de ei , ei care nici macar nu stiu ca exist.Si atunci , ce sa fac? Sa merg mai departe? Dar unde? Sa nu privesc inapoi?Nu am cum..Si ce pot sa fac?Sa te creez pe tine.Te voi picta iar planul va fi lumea.

            Vocea ta e verde si puternica , privirea ta e cenusie si inecata in ceata si fum , zambetul tau e ironic si e galben pal  la fel ca si cutele proeminente de pe tenul tau.Parul tau e aramiu , lung si ai carlionti.Ai in interior extreme de multa energie iar sangele ce iti circula rapid prin vene e visiniu.Asa esti in lumea mea lipsita de culori si poate pentru ei ramai inexistent …

Monotonia cotidiana

Ah,e deja jumatatea lui octombrie si se simte.Stau inghetata in fata monitorului si imi circula prin minte zeci de ganduri si toate deodata.

            Privesc pe fereastra si vad niste copaci ce imi par imensi si revoltati pe mine desi nu cred ca au vreun motiv.Langa mine e ceasca de cafea fierbinte.Are un parfum adormitor.

            M-am saturat de atat de multe lucruri:de muzica de la TV,de stirile proaste din ziare,de orasul in care traiesc de atata timp si cred ca m-am saturat si de mine.Am inceput sa duc o viata linistita si imi este al naibii de frica sa nu devina monotona.As vrea sa ma apuc de scris ceva,dar inspiratia mea pluteste undeva in spatiu..sau poate am obosit.Am obosit sa spun aceleasi lucruri prin diferite forme si vreau ceva nou,ceva aparte sau poate vreau doar ceva mai mult de la mine.Nu stiu inca , sau poate stiu dar imi este prea lene sa imi raspund.

            Mirosul puternic al cafelei e absolut fascinant.M-am saturat pana si de muzica pe care o ascult zilnic.A inceput sa nu imi mai placa iar versurile au devenit de la un timp neinsemnate pentru mine.Si copacii astia nu inceteaza sa ma uimeasca.Niciodata nu am fost tenta sa aflu ce copaci sunt .M-am obisnuit sa ii privesc din camera de atatia ani in cat nu le-am acordat atat de multa importanta sau poate chiar deloc.Stiu doar ca toamna sunt frumosi si par puternici,pregatiti sa reziste vantului ce sufla ingrozitor.Oare sunt chiar atat de plictisita incat am ajuns sa ma gandesc la niste copaci?Oh..

            Cafeaua incepe sa isi piarda din aroma si telefonul meu suna intr-una dar nu am de gand sa raspund.Nici nu vreau sa stiu cine ma suna...

            Pentru cateva clipe mintea mea ma purtase departe.Eram in Jamaica dar uite ca nu sunt acolo .Sunt tot in camera mea albastra ,in fata calculatorului ascultand o melodie de cateva ore “Colossal Gray Sunshine”.Imi plac versurile..E o melodie frumoasa…

           

 

Mici detalii toamna

Fara sa imi dau seama timpul a trecut iar pe langa mine si mi-a lasat din nou doar praf si frunze.E deja octombrie si viteza cu care timpul se scurge printre mainile mele ma ingrozeste.Ma face sa ma simt neinsemnata in acest enorm spatiu si timp.Ma face sa vreau sa traiesc intens fiecare clipa , sa gust savoarea vietii cu fiecare secunda ce treceSi totusi…

Am atat de multe intrebari la care incerc sa imi raspund si atat de multe lucruri se petrec iar eu nici nu apuc sa constientizez.

Dar ce se intampla?O intrebare aparent banala dar in spatele careia se ascund sute de raspunsuri,raspunsuri necesare.

Da , e toamna , da orasul devine mort si totusi..Oare am stat macar 5 minute dintr-o zi sa ne gandim la ceilalti?Sau , daca nu la ei macar am folosit acele 5 minute pentru a le petrece intr-adevar cu noi , sa incercam sa aflam cum suntem defapt si ce asteptari avem de la noi insine?Cu siguranta in acest moment cuvintele se ineaca si e liniste.

De ce suntem indiferenti?De ce nu ne pasa?De ce nu apreciem ce avem?

Din nou intrebari ridicole dar incearca sa raspunzi.Raspunsul e unul cat se poate de evident: NU sau aproape deloc.

Indiferenta o gasim peste tot , precum gasim priviri rautacioase si comentarii proaste.Daca incerci sa fi diferit prin simplul  fapt ca iti doresti unicitate esti considerat ciudat.

Si cum intr-o lume atat de rece , secata de sentimente mai exista loc si pentru zambete , priviri blande?Sa fie oare de vina camuflajul in care ne ascundem bine de tot?Adu-ti aminte de primii pasi facuti cand ti-ai dat seama ca ai crescut , de cum te-ai simtit cand ai aflat ca Mos Craciun nu e real…Nu te-a durut?....Acum poate ca e timpul sa iti amintesti cat de fericit ai fost cand primeai cadoul mult visat , cand ai luat prima nota de F.B in clasa I…de acele detalii care fac diferenta .Si adu-ti aminte de zambetul pe care cu siguranta il ai si tu in diminetile mohorate de toamna cand te uiti la reclamele idioate de la TV si bei ciocolata calda in pat , invelit bine cu paturica ta preferata.Ei,cum e acum?Nu ti-am adus un zambet si o mica satisfactie pe fata?

In asta consta fericirea pe care o gasesti in cele mai neinsemnate lucruri si o gasesti atat de usor , problema este insa sa vrei , sa vrei sa privesti in jur.Sa vezi ca e toamna si ca nimic nu e mort ci e doar adormit.

Inima sau ratiunea?Tu alegi

Nu , nu vreau sa dispar!Salveaza-ma!
E intuneric si nu stiu unde ma aflu.In mintea mea totul e confuz.Sunt imbracata in alb si merg desculta pe un hol.Nu stiu cine sunt,ce vreau…Nu,nu stiu nimic.Totul e haotic.Imi aud pasii si imi e frica.Nici macar nu am realizat ca merg pe un covor rosu.De ce e asa?De-o parte si alta a culoarului sunt niste usi ce probabil ascund niste incaperi.Se aud voci.Sunt niste asistente ce se cearta cu un doctor.Unde am ajuns?Ce caut eu aici?Merg in continuare si astept ca cineva,poate chiar tu sa imi oferi raspunsuri pentru toate intrebarile.Intru intr-un salon.Totul e alb si imi creeaza o stare ciudata.Pe un pat vad o foaie..nici macar nu stiu ce e asta.O citesc.E o invitatie ..”Rezolva-ti problemele sufletesti si fa-ti inima mai fericita.Alatura-te noua Campaniei “Impreuna pentru inima ta”.Te asteptam zilnic la orice ora.”.Ce?Ce naiba mai e si asta?Vreau acasa!E prea dubios aici si nici macar nu stiu unde sunt.
 Fug fara sa mai privesc inapoi…din ce in ce mai repede.Dar unde vreau sa ajung?Deja am obosit asa ca ma opresc.O,nu.Nu,nu alta incapere ciudata.Intru..podeaua veche scartie la fiecare pas pe care il fac.Oau!Deja e mult mai bine.O biblioteca,una enorma chiar.Zeci de rafturi pana in tavan umplute cu niste carti groase.Interesant!Ce carti sunt astea?Incep sa ma plimb printre rafturi si imi dau seama ca nu mai stiu sa ma intorc sau macar sa ies dintre rafturile cu carti.Ce ciudat.Toate au titluri interesante,”De ce ma aflu aici?”,”De ce e asa?”..sunt chiar intrebarile mele.In ce loc am mai intrat de data asta?Vreau doar sa stiu ce am patit.Dupa ore in sir de mers printre rafturi gasesc iesirea din biblioteca.Din nou colidorul .Incerc sa ies de aici dar gasesc inca o incapere.E o galerie de arta.Sau nu.E o expozitie cu cele mai reusite fotografii.Si de ce apar eu in poze?Asta ce mai e?Sunt poze cu mine.Nici macar nu tin minte cand am facut eu aceste poze.Cineva cu siguranta vrea sa ma faca sa inebunesc si sunt convinsa ca asta se va intampla.Ies din camera si continui sa merg…Iau liftul.Sunt 10 etaje.Si eu nici macar unul nu l-am vazut.Cred ca vreau la 10.Apas butonul.Cobor .E foarte gol pe aici.Si e asa intunecat…si mai e si frig.Astia n-au calorifere aici?Inca o incapere dubioasa.Si e singura luminata de pe aici .Asa ca intru.Brrr…peretii sunt de gheata.Nu pot crede ce vad.E inima mea conectata la niste aparate.Ce mi-au facut astia ?Cum mi-au scos inima?Brusc simt niste intepaturi in piept care devin din ce in ce mai puternice.Cad.Nu imi mai pot tine echilibrul.Aud tot felul de voci si imi vin in minte amintiri inca de cand eram copil.Auuuu..Acum ma inteapa si capul..Ma misc ca un robot.Abia mai pot sa merg.Cu greu ajung pana la lift …Dar unde sa mai merg?Unde vreau sa ajung?Apas pe toate butoanele …vreau doar sa plec.Nuuu..liftul coboara iar urca si iar coboara si din nou urca.Deja mi s-a facut si mai rau.Intr-un final se opreste,sau mai bine zis il opreste cineva.Se deschide.Si nu vad nimic altceva decat o mana intinsa.Si dispare fara macar sa ma lase sa il vad,fara sa ii pot spune ceva.
Sunt confuza.Am ajuns in dreptul unor scari.Urc.Ce mi s-ar mai putea intampla?E o iesire.Am ajuns pe cladire.Si vad tot orasul ,dar il vad asa cum vreau eu.Si in umbra mea e din nou el.Dar nu imi pot intoarce privirea catre el.Il las sa ma priveasca.Din cer cad frunze,frunze uscate si aramii.Ploua,da,ploua cu frunze.In cateva clipe in jurul meu e un intreg strat de frunze moarte.Stiu ca ma pot pierde usor printre ele dar nu vreau asta.Si nou apare el.El care imi spune ca nu am nevoie de inima,el care ma poate controla,el care ma face sa ma gandesc la atat de multe lucruri,el,el,el…Si imi sopteste “Inima ta e la locul ei.Inca poti sa iubesti dar stiu ca eu nu voi mai conta prea mult pentru tine.Esti aici pentru ca ti-ai dorit sa fii rationala.Sa gandesti cu mintea ,nu cu inima.Dar nu ai reusit.Inima ta a topit gheata.Lasa-ti inima sa aleaga amintirile ce te cladesc si alunga-ti regretele.Asa esti tu si nimeni nu poate schimba asta”.
Da,mare dreptate in vorbele astea.Dar oare cine sunt? Simt ca m-am pierdut treptat de mine si am uitat cum sunt,am uitat ce simt..Sau poate incerc sa ma prefac sau mai bine incercam.Nu ma mai pot preface…

Teama si nesiguranta

 E ceata,e frig si e intuneric.Asa e in sufletul meu.Sa fie de vina oare toamna?Din nou sa fie de vina ea?Sau poate o acuz doar ca sa ma salvez pe mine…
 E dimineata.Ma trezesc obosita si privesc in gol pe fereastra.Nu vad nimic ce mi-ar putea trezi interesul.Ma imbrac repede si plec.Nu stiu cu precizie directia caci ma las ghidata de picioare.
 Ajung in parc.Sunt singura printre zeci de banci goale.In mintea mea se aud glasurile unor tineri fericiti dar e doar in mintea mea asta.In realitate nu e nimeni,nu e nimic aici.E frig,sunt frunze, insa doar atat.Ma plimb pe aleile ce de data asta imi par imense, in speranta de a gasi ce probabil sufletul meu cauta aici.Merg si vad imagini din viata mea.Le vad pe cele mai frumoase,dar si pe cele urate.Cele pe care nu mi-as fi dorit sa le mai revad niciodata. Ma vad copil,inocenta,dura,sensibila,indragostita,visatoare,irascibila…ma vad cum sunt de fapt,cum doar eu ma cunosc.Peste tot apar acele amintiri de care oricat as vrea sa ma despart ,nu pot.Am impresia ca parcul s-a transformat intr-un labirint plin de amintiri din care imi e greu sa ies.Imi e imposibil sa imi las in urma copilaria si toate etapele vietii mele care azi m-au transformat in ceea ce sunt.Poate uneori am regretat ce am zis,cum am reactionat,poate nici macar nu mi-am dorit acee lucruri sa se intample dar totusi s-au intamplat inevitabil.Realizez ca desi am urat unele momente,chiar acele clipe au contat cel mai mult .Si imi e dor de zambetul meu inocent ,ce azi a devenit ironic.Imi dau seama ca eu cea de azi , nu mai seman cu cea care eram ieri.Suna ridicol , dar asa e.Sunt alta acum si probabil alta voi fi maine inevitabil.Nu e vina mea si poate nici a celor din jur pe care obisnuiam pana nu de mult sa ii acuz.Voi spune ceva patetic dar in aceste clipe am ajuns la aceasta concluzie “Asa a fost sa fie..”.Suna de parca ma resemnez cu viata…de parca totul se intampla fara ca eu sa pot face nimic…si parca am devenit un pion.Nu mai stiu ce sa cred si fug.Incerc sa ma ascund de mine de teama esecului.

Sentimente

Fara sa imi dau seama s-a asternut toamna .Nu stiu daca peste sufletul meu sau peste natura..stiu doar ca totul imi pare altfel acum.Nu mai am aceleasi sentimente de atunci,nu mai cred si poate chiar am renuntat pana si sa sper la ceva.
Totul a inceput sa mi se para un simplu decurs al lucrurilor.Am renuntat sa imi mai pun intrebari si am inceput sa ma conformez si sa accept realitatea.
Nu stiu nici macar unde ma aflu.Aud doar fosnetul unor frunze uscate si imbatranite,un sunet ce imi perturba linistea.Cu teama ridic una.O privesc si am senzatia ca e o oglinda in care imi vad sentimentele.Sentimente ce au secat,ce nu mai exista si in locul lor a ramas amaraciunea unei frunze de pelin.
Stau singura si aproape adormita pe iarba uscata.Mii de ganduri imi trec rapid prin minte.Nu stiu la care sa ma opresc.Inchid ochii si lacrimile imi curg pe obraji.Simt cum sufletul mi-e rupt in mii de bucati de gheata si parca am devenit rigida in fata oricarui sentiment.Imi amintesc de cele mai frumoase clipe din viata si ma intreb daca au fost reale sau au existat doar in mintea mea?O minte bolnava ce vrea sa isi faca sufetul fericit…Nu vreau sa imi pese…si totusi imi pasa.Imi pasa de voi,pentru ca imi pasa de mine.Vreau sa stiu ca sunteti fericiti pentru ca doar asa voi fi si eu desi voi nu stiti asta.Nici macar tu nu crezi in ce spun.Vreau ceva ce cu totii ne dorim,si totusi vreau imposibilul.Vreau sa fiu exact asa cum vreau,sa nu imi mai pese decat de cei care conteaza,dar oare cine conteaza?Iar am inceput sa imi pun intrebari ..Credeam ca sufletul imi e impietrit si acum simt,simt tristete si un gol imens in suflet.Nu vreau asta …
Deschid cu greu ochii si imi vad intreaga viata ca pe niste file dintr-o carte.O carte proasta,plina de greseli dar totusi fara regrete.Si te vad.Esti doar o umbra si eu sunt la fel.Credeam ca stiu cine esti si acum realizez ca nu mai stiu,ca am uitat.Nici macar nu mai sunt sigura ca te cunosc.Si ma sperii.Ma infricoseaza timpul care ne-a uitat si ne-a lasat doar niste umbre.Si credeam ca imi doresc sa fi aici,ca vreau sa te revad,dar tu ma sperii pentru ca nu mai esti cum te pastrasem eu in minte ,esti altef.Si eu sunt alfel si nimic nu mai are sens.Ma hotarasc sa plec.Imi tarai pasii incarcati de durere.Sunt confuza.Merg si va las in urma.Plec spre drumul meu si voi ajunge unde vreau.Acolo imi e locul.Merg,merg,merg..totul devine o nebunie,nu imi mai pasa…merg,merg,merg….si dispar in mutimea de frunze moarte.Devin si eu una din ele.
Stau ,uitata pe jos si va privesc.Imi e frig.Ma zdrobesc lent si mor.

Vara in Vama

Sunt in tren.Nu ma duc in Vama,ma duc in vizita la bunici,care nu locuiesc pe litoral, ci locuiesc in Onesti.Un mic orasel situat in apropierea Bacaului.
Privesc pe geam cu gandul dus departe,la sute de kilometri.Cu gandul dus la mare,in Vama.Somnul ma poarta fara sa imi dau seama.Deshid ochii si vad arcuirea valurilor facuta dintr-un infinit de perle.
Soarele imi zambeste si imi ureaza bun venit.In jurul meu o intreaga imparatie de cochilii de scoici,de la cele mai vazute ,la cele mai mari in care se aude vuietul marii.
Departe,in zare,zaresc o geamandura si,mai departe un dig,niste stanci.De acolo iese in fiecare dimineata discul imens de foc precum o flacara nascuta din mare.
Nisipul fierbinte ma indeamna sa intru in mare.Cu hainele pe mine,intru.Ea ma primeste cu bratele deschise,ma imbratiseaza si ma racoreste.Simt fiecare picatura de apa.Privesc infinitul marii si apoi imi indrept privirea catre nemarginirea cerului.Am impresia ca intreaga lume e sub stapanirea mea.Pierduta in splendoarea marii aud voci de pe plaja.Ies din mare si ma plimb ghidata de voci.Zaresc un cort in fata caruia sunt doua persoane.Sunt doi indragostiti in jur de vreo patruzeci de ani.Fredoneaza refrenul unei melodii "Pe plaja in vama...ascultand muzica ska".Imi place melodia si ma apropii de ei.Sunt foarte prietenosi si ma invita sa cantam impreuna.Fiecare vers,fiecare refren i-l dedic marii si superbului anotim de vara care imi permite sa ma bucur de toate acestea.
Brusc imi dau seama ca Vama este locul in care ii aducem omagii naturii,incantam marea si ne bucuram de vara.Cu pletele in vant simt adierea usoara.Briza marii ma face sa creionez in minte un peisaj mirific al verii in Vama.
Ma asez pe nisip si privesc cum soarele se ineaca in mare iar eu ma pierd printre razele lui stinse.
Auu..M-am lovit.Am dat cu capul de geam.Totul era doar un vis.Ce dezamagire.Dar oare de ce am nisip in papuci?

...Viata..sau poate nu?

..E primavara,anotimpul creatiei.Am multe teme pe care le-as putea aborda...lupta pentru supravietuire e una dintre ele.Zilnic avem aceleasi lucruri in minte:sa ne trezim,sa ne spalam,sa mancam,sa mergem la scoala/servici si lista ar putea continua.Mare problema este cum pastram din fiecare lucru pe care il faem esentialul?
Zilnic luptam cu niste banale aparente si uitam ceea ce conteaza cu adevarat sa fim noi insine sa ne bucuram cu adevarat de viata,sa fim liberi.
Cu ce te ajuta in momentul in care afli ca mai ai cateva zile/luni de trait faptul ca intreaga ta viata a fost precum un joc dominat de reguli?
Rapiditatea cu care timpul trece uneori ne inspaimanta..de la acele luni devin zile apoi ore si in final secunde.Ne trezim copii si adormim batrani.Asta in cazul in care avem noroc.Multi dintre noi nu apuca sa se bucure de viata sa o traiasca.Nici macar atunci cand mor la varste inaintate.Peste tot la TV,presa, auzim"E,da' avea 85 de ani si-a trait viata" de cred ei asta?Nu, nu adevarat.
De cate ori ne punem intrebarile "Cand m-am nascut?Cand voi muri?"Sunt la prima vedere niste intrebari banale dar cati dintre noi stiu sa raspunda la ele?
Ne nastem de fiecare data cand simtim esenta vietii, cand traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.Dar oare nu asta ar trebui sa facem zilnic?
De ce unii au impresia ca mortii ii pasa de ei?Nu,moartea e cruda.Nu ii pasa daca ai ceva de lasat in urma.Te ia si gata.Crezi ca ii pasa ei ca tu nu te-ai dus in concediu ca sa lucrezi ore suplimentare si sa ai mai multi bani?De ce distractia se rezuma la bani?
Lectia esentiala ar putea fi sa traim cum ne place,liberi,sa ne distram chiar si atunci cand avem 1 leu in buzunar.
Intr-adevar viata este o lupta...o lupta cu noi insine...noi luptam pentru noi.Sa nu ne comformam cu ideea de a fi roboti ontrolati de societate.Sa luptam sa fim liberi!

Monolog

E-o noua zi dar pentru mine inutila
Stau si ma gandesc din nou numai la mine
Oare de ce nu am ce imi doresc?
De ce pierd tot ?
Si nu mai regasesc
Momentele cand simteam ca pot sa am orice
Ca langa tine totu-mi mergea bine?
Stii,uneori poate mi-e dor de tine...
Dar tu nu stii ce-ai insemnat pentru mine.
Ai incercat vreodata sa te vezi prin ochii mei?
Hai,incearca acum si vei afla ce vrei.
Cate lacrimi am varsat pentru noi nu stii
Spuneai ca o sa trecem peste toate impreuna
Atunci unde esti?de ce nu ma privesti?
Ai disparut fara sa imi zici ceva
Ai plecat si am ramas in umbra ta.
Atunci a inceput si ploaia..
Tot ce stiam ca exista intre noi s-a stins
Iar toamna cu pasi repezi a venit
s-a asternut peste noi.
Ma-ntreb si acum de ce..
De ce nu suntem amandoi?
E prea tarziu sa imi mai spui ceva
shh..taci si nu te mai uita asa
Nu ma lua in seama,
Uita tot ce-ti zic
Ea te asteapta,zambeste si fii fericit!

Amintirea ta

Si azi dupa atata timp
Inca mai visez
Vocea ta plina de culoare
Si-ncerc sa o pictez.

De ce tre' sa te uit,
Sa mi te sterg din minte
Cand tot ce mi-au ramas
Sunt doar niste cuvinte ?
De ce tre' sa renunt la tine
Cand tu defapt esti parte din mine?


As vrea ca tu sa ma auzi
Chiar din abis sa imi raspunzi,
Sa stii ca imi e dor de tine,
De tot ce-a fost si repede-a trecut
Si cum noi doi treptat am disparut.

Deces silentios

Mi-e frica sa te mai privesc,
Caci ma tem ca n-o sa te mai gasesc.
In zadar suspin caci te-am pierdut si-o stiu.
Ai plecat si mi-ai luat tot.
Nu mi-ai lasat decat niste amintiri
Pierdute si uitate-n sufletu-mi pustiu.
Mi-ai luat arpile pline de viata
Si mi-ai daruit o mare de tacere.
Un doliu ai lasat in urma ta
Caci tu ai plecat spre cu totul altceva.
Acum ma sting printre lacrimi de sange.
In bucati de dor mi-e rupt sufletul
Si simt tacerea dar si frigul.
A venit toamna,tu ai fost vara mea.
Acum sunt melancolica si-mi amintesc
Caldura si-amintirea ta.
Ma sting si cad usor...
Sunt doar o frunza.

Un inger...

Inca iti mai zaresc

Aripile pline de dor

Pe-un cer multicolor.

Privirea ta angelica ce-o mai zaresc

Ascundea mii de regrete

Pe-un camp pustiu de margarete.

Intr-o lume ce nu te lasa sa traiesti

Tu te-ai opus si-ai incercat sa imi zambesti.

Pacat ca nu am inteles

Cine erai defapt...

Erai un inger coborat din rai

Intr-o lume ce-i doar o simpla intrebare,

Unde erai raspunsul meu fara ezitare.