Carnavalul cu masti

            …Masti peste tot si uite a mea e gata sa se sparga..

            Noiembrie m-a adus intr-un stadiu critic.Ma obisnuisem sa afisez un zambet larg si fals iar acum tot ce am cladit e pe cale sa devina o ruina intr-o lume in care toti ne afisam mastile in public.

            Azi am realizat ca sub masca mea nu se afla nimic.Nu exista o cortina de vise si nimic nu se evidentiaza.Totul e sters , e gri si confuz pentru ca , poate eu sunt asa.Oricum nimeni nu vede dincolo de ea , deci nimeni nu ma cunoaste.Dar e gata sa se sparga caci a inceput sa nu mi se mai potriveasca.Imi e frica sa o dau jos pentru ca imi e teama de cei din jur care ma vor privi ciudat si imi vor judeca mai mult ca pana acum gesturile.

            Si vreau sa o arunc , sa ma pierd de ea si sa ma gasesc.Vreau sa pornesc in cautarea mea cu ochii inchisi, fara sa imi fie frica iar la carnaval sa fiu singura ce a renuntat la masca , sa ii privesc pe toti din postura de a fi eu insumi.

            Masca mea veche se pierde in multimea in care toti incearca sa fie perfecti.Uite ca eu nu mai vreau asta , teoretica perfectiune ma plictiseste teribil asa ca masca-mi-e inutila.O arunc spre voi , luati-o , purtati-o..Nu imi pasa , caci azi am identitatea mea.