Inima sau ratiunea?Tu alegi

Nu , nu vreau sa dispar!Salveaza-ma!
E intuneric si nu stiu unde ma aflu.In mintea mea totul e confuz.Sunt imbracata in alb si merg desculta pe un hol.Nu stiu cine sunt,ce vreau…Nu,nu stiu nimic.Totul e haotic.Imi aud pasii si imi e frica.Nici macar nu am realizat ca merg pe un covor rosu.De ce e asa?De-o parte si alta a culoarului sunt niste usi ce probabil ascund niste incaperi.Se aud voci.Sunt niste asistente ce se cearta cu un doctor.Unde am ajuns?Ce caut eu aici?Merg in continuare si astept ca cineva,poate chiar tu sa imi oferi raspunsuri pentru toate intrebarile.Intru intr-un salon.Totul e alb si imi creeaza o stare ciudata.Pe un pat vad o foaie..nici macar nu stiu ce e asta.O citesc.E o invitatie ..”Rezolva-ti problemele sufletesti si fa-ti inima mai fericita.Alatura-te noua Campaniei “Impreuna pentru inima ta”.Te asteptam zilnic la orice ora.”.Ce?Ce naiba mai e si asta?Vreau acasa!E prea dubios aici si nici macar nu stiu unde sunt.
 Fug fara sa mai privesc inapoi…din ce in ce mai repede.Dar unde vreau sa ajung?Deja am obosit asa ca ma opresc.O,nu.Nu,nu alta incapere ciudata.Intru..podeaua veche scartie la fiecare pas pe care il fac.Oau!Deja e mult mai bine.O biblioteca,una enorma chiar.Zeci de rafturi pana in tavan umplute cu niste carti groase.Interesant!Ce carti sunt astea?Incep sa ma plimb printre rafturi si imi dau seama ca nu mai stiu sa ma intorc sau macar sa ies dintre rafturile cu carti.Ce ciudat.Toate au titluri interesante,”De ce ma aflu aici?”,”De ce e asa?”..sunt chiar intrebarile mele.In ce loc am mai intrat de data asta?Vreau doar sa stiu ce am patit.Dupa ore in sir de mers printre rafturi gasesc iesirea din biblioteca.Din nou colidorul .Incerc sa ies de aici dar gasesc inca o incapere.E o galerie de arta.Sau nu.E o expozitie cu cele mai reusite fotografii.Si de ce apar eu in poze?Asta ce mai e?Sunt poze cu mine.Nici macar nu tin minte cand am facut eu aceste poze.Cineva cu siguranta vrea sa ma faca sa inebunesc si sunt convinsa ca asta se va intampla.Ies din camera si continui sa merg…Iau liftul.Sunt 10 etaje.Si eu nici macar unul nu l-am vazut.Cred ca vreau la 10.Apas butonul.Cobor .E foarte gol pe aici.Si e asa intunecat…si mai e si frig.Astia n-au calorifere aici?Inca o incapere dubioasa.Si e singura luminata de pe aici .Asa ca intru.Brrr…peretii sunt de gheata.Nu pot crede ce vad.E inima mea conectata la niste aparate.Ce mi-au facut astia ?Cum mi-au scos inima?Brusc simt niste intepaturi in piept care devin din ce in ce mai puternice.Cad.Nu imi mai pot tine echilibrul.Aud tot felul de voci si imi vin in minte amintiri inca de cand eram copil.Auuuu..Acum ma inteapa si capul..Ma misc ca un robot.Abia mai pot sa merg.Cu greu ajung pana la lift …Dar unde sa mai merg?Unde vreau sa ajung?Apas pe toate butoanele …vreau doar sa plec.Nuuu..liftul coboara iar urca si iar coboara si din nou urca.Deja mi s-a facut si mai rau.Intr-un final se opreste,sau mai bine zis il opreste cineva.Se deschide.Si nu vad nimic altceva decat o mana intinsa.Si dispare fara macar sa ma lase sa il vad,fara sa ii pot spune ceva.
Sunt confuza.Am ajuns in dreptul unor scari.Urc.Ce mi s-ar mai putea intampla?E o iesire.Am ajuns pe cladire.Si vad tot orasul ,dar il vad asa cum vreau eu.Si in umbra mea e din nou el.Dar nu imi pot intoarce privirea catre el.Il las sa ma priveasca.Din cer cad frunze,frunze uscate si aramii.Ploua,da,ploua cu frunze.In cateva clipe in jurul meu e un intreg strat de frunze moarte.Stiu ca ma pot pierde usor printre ele dar nu vreau asta.Si nou apare el.El care imi spune ca nu am nevoie de inima,el care ma poate controla,el care ma face sa ma gandesc la atat de multe lucruri,el,el,el…Si imi sopteste “Inima ta e la locul ei.Inca poti sa iubesti dar stiu ca eu nu voi mai conta prea mult pentru tine.Esti aici pentru ca ti-ai dorit sa fii rationala.Sa gandesti cu mintea ,nu cu inima.Dar nu ai reusit.Inima ta a topit gheata.Lasa-ti inima sa aleaga amintirile ce te cladesc si alunga-ti regretele.Asa esti tu si nimeni nu poate schimba asta”.
Da,mare dreptate in vorbele astea.Dar oare cine sunt? Simt ca m-am pierdut treptat de mine si am uitat cum sunt,am uitat ce simt..Sau poate incerc sa ma prefac sau mai bine incercam.Nu ma mai pot preface…

Teama si nesiguranta

 E ceata,e frig si e intuneric.Asa e in sufletul meu.Sa fie de vina oare toamna?Din nou sa fie de vina ea?Sau poate o acuz doar ca sa ma salvez pe mine…
 E dimineata.Ma trezesc obosita si privesc in gol pe fereastra.Nu vad nimic ce mi-ar putea trezi interesul.Ma imbrac repede si plec.Nu stiu cu precizie directia caci ma las ghidata de picioare.
 Ajung in parc.Sunt singura printre zeci de banci goale.In mintea mea se aud glasurile unor tineri fericiti dar e doar in mintea mea asta.In realitate nu e nimeni,nu e nimic aici.E frig,sunt frunze, insa doar atat.Ma plimb pe aleile ce de data asta imi par imense, in speranta de a gasi ce probabil sufletul meu cauta aici.Merg si vad imagini din viata mea.Le vad pe cele mai frumoase,dar si pe cele urate.Cele pe care nu mi-as fi dorit sa le mai revad niciodata. Ma vad copil,inocenta,dura,sensibila,indragostita,visatoare,irascibila…ma vad cum sunt de fapt,cum doar eu ma cunosc.Peste tot apar acele amintiri de care oricat as vrea sa ma despart ,nu pot.Am impresia ca parcul s-a transformat intr-un labirint plin de amintiri din care imi e greu sa ies.Imi e imposibil sa imi las in urma copilaria si toate etapele vietii mele care azi m-au transformat in ceea ce sunt.Poate uneori am regretat ce am zis,cum am reactionat,poate nici macar nu mi-am dorit acee lucruri sa se intample dar totusi s-au intamplat inevitabil.Realizez ca desi am urat unele momente,chiar acele clipe au contat cel mai mult .Si imi e dor de zambetul meu inocent ,ce azi a devenit ironic.Imi dau seama ca eu cea de azi , nu mai seman cu cea care eram ieri.Suna ridicol , dar asa e.Sunt alta acum si probabil alta voi fi maine inevitabil.Nu e vina mea si poate nici a celor din jur pe care obisnuiam pana nu de mult sa ii acuz.Voi spune ceva patetic dar in aceste clipe am ajuns la aceasta concluzie “Asa a fost sa fie..”.Suna de parca ma resemnez cu viata…de parca totul se intampla fara ca eu sa pot face nimic…si parca am devenit un pion.Nu mai stiu ce sa cred si fug.Incerc sa ma ascund de mine de teama esecului.