Carnavalul cu masti

            …Masti peste tot si uite a mea e gata sa se sparga..

            Noiembrie m-a adus intr-un stadiu critic.Ma obisnuisem sa afisez un zambet larg si fals iar acum tot ce am cladit e pe cale sa devina o ruina intr-o lume in care toti ne afisam mastile in public.

            Azi am realizat ca sub masca mea nu se afla nimic.Nu exista o cortina de vise si nimic nu se evidentiaza.Totul e sters , e gri si confuz pentru ca , poate eu sunt asa.Oricum nimeni nu vede dincolo de ea , deci nimeni nu ma cunoaste.Dar e gata sa se sparga caci a inceput sa nu mi se mai potriveasca.Imi e frica sa o dau jos pentru ca imi e teama de cei din jur care ma vor privi ciudat si imi vor judeca mai mult ca pana acum gesturile.

            Si vreau sa o arunc , sa ma pierd de ea si sa ma gasesc.Vreau sa pornesc in cautarea mea cu ochii inchisi, fara sa imi fie frica iar la carnaval sa fiu singura ce a renuntat la masca , sa ii privesc pe toti din postura de a fi eu insumi.

            Masca mea veche se pierde in multimea in care toti incearca sa fie perfecti.Uite ca eu nu mai vreau asta , teoretica perfectiune ma plictiseste teribil asa ca masca-mi-e inutila.O arunc spre voi , luati-o , purtati-o..Nu imi pasa , caci azi am identitatea mea.

Marioneta pierduta

Imi e frig aici jos…

            Aruncata pe jos , fara sentimente , stau si privesc spectacolul din umbra , dintr-un colt , uitata de toti …Tu nu credeai in mine si treptat am renuntat si eu sa mai cred , pana cand sforile firave s-au rupt si am cazut , desi strigam ca nu vreau sa ma sparg in mii de bucati de dor . Dar iata-ma , aici sunt , in fata ta , in fata voastra , a celor ce controlati cu o singura miscare tot.

            Oricum am fost o simpla marioneta , asa ca nu prea am de ce sa ma plang.Poate doar pentru ca incercam sa fiu marioneta perfecta , dar uite ca nu am reusit.Tu nici macar nu ai observat ca in intuneric , plangeam pentru ca ma saturasem de asta.Ai refuzat sa ma asculti.Prafuite , zac ascunse inca in mine sentimente amortite de teama.Imi e frica sa ma pierd si astept , astept sa imi spui ceva , orice …

            Si uite ca apari.Tu actorul perfect , sigur pe tine , plin de viata  , in admiratia lor, in timp ce eu te privesc .Privirea ta e ca atunci si nimic nu s-a schimbat , poate doar eu.. Nici macar nu mai stii ca sunt aici , pentru ca refuzi sa vezi si in spatele cortinei.Cred ca ai uitat cum ne cladeam amandoi din amintiri si cum scriam impreuna vise..

            Timpul trece pentru tine , dar pentru mine e oprit.Aici jos e rece , nu exista nimic.Cuvintele mi se ineaca in praf iar privirea rataceste in trecut incercand sa te faca sa iti amintesti.

            In aplauzele tuturor ma sting ursor si sunt gata sa dispar.Ma privesti si plangi , inecand in lacrimi trairi.Ma iei de mana si vrei sa ma repari , sa ma aduci in lumea ta glorioasa , dar nu mai poti.Marioneta ta  e pregatita sa se retraga din spectacol ..

            Si ar fi fost suficient doar sa ma privesti.Era de ajuns sa crezi in mine si in visele pe care nu de mult le aveam amandoi . Poate ar fi trebuit sa stii ca nu poti lipii sentimente ,dar asta a fost pentru mine..Cortina cade din nou , spectatorii pleaca iar tu ramai singur…