Reflection of a Skyline

Ratacind pe strazi

Azi ma simt ca un copil ratacit pe strazile ce-i par imense si pline de necunoscuti, simplii oameni ce au povestile lor de viata pe care si le traiesc zilnic ca si mine.Toti sunt diferiti , grabiti si uita sa se priveasca in ochi ,uita sa vada in interiorul lor si al celorlalti si cu siguranta pentru fiecare viata se rezuma la propria persoana.

            Nostalgica imi tarai pasii pe asfaltul prafuit privindu-va pe voi si incercand sa deduc povestea fiecaruia.Nimic nu s-a schimbat in oraselul in care traiesc.Poate doar oamenii care au imbatranit , au murit iar altii s-au nascut.Desi nu pare totul e intr-o transformare influientata de timp.Acelasi drum care obisnuiam sa il parcurc zilnic de data asta imi pare nesfarsit , imens si totusi eu sunt singura…

            Pe o banca ,un tanar sta ingandurat , isi freaca mainile si se uita la ceas.Probabil e un indragostit ce isi asteapta nerabdator dar si speriat iubita careia ii va spune ca o paraseste.Motivul nu il stiu dar exista…La cativa pasi distanta doi batranei merg de mana si se privesc cu atat de multa iubire in ciuda problemelor cotidiene si a putinului timp ce le-a mai ramas din viata…Pe langa ei , o fetita  alearga entuziasmata cu ghiozdanul in spate spre tatal sau ce a venit sa o ia de la scoala…Niste tineri asculta muzica , rad si vor sa para fericiti si diferiti desi in realitate nimic nu e adevarat iar fiecare are problemele lui de care se loveste zilnic , in fiecare dimineata…Pe o alta banca o batranica isi citeste ingrijorata facturile si se gandeste de unde va scoate bani pentru a plati utilitatile , in timp ce o tanara e fericita ca a reusit la facultate iar alta plange pentru ca nu stie ce vrea sa faca in viata.Cam asta e povestea lor , a tuturor  si poate e si povestea mea.Si undeva , printre zeci de suflete ratacesc eu , incercand in continuare sa ma descopar.

Ce conteaza ?

Noiembrie ma aduce in fata sfarsitului de toamna.O toamna  aparte si de neuitat,o toamna nostalgica .Vise , sperante si iluzii.Toate acestea m-au purtat intr-o stare aparte si m-au purtat intre trecut-prezent-si viitor.

Suparata ma urc in tren asteptand ca el sa ma duca departe de toate acestea.Dar el nu porneste si ma lasa aici , unde eu nu vreau.Nu ma lasa sa evadez si ma opreste.Stau pe peronul garii si astept un alt tren, dar nici acesta nu soseste.Si vreau sa plec , sa ma pierd si sa uit.Frunzele toate se misca langa mine.In tacerea crunta nu se aude decat fosnetul lor.Un fosnet ca imi spune sa plec.Dar unde?Cum sa plec?Stau singura intr-o gara veche si astept.Dar trenul nu vine si plec.Ma plimb fara directie si deja am uitat ce vreau.Realizez ca sunt singura , cu un ghiozdan in spate si atat.Astept sa iti amintesti de mine,sa descoperi ca exist si ca ma sting pe zi ce trece.

Ma asez  pe o bordura prafuita si imi scot lucrurile din ghiozdan.Sunt putine si totusi sunt lucrurile care au contat pentru mine si poate inca mai au o valoare aparte.Si par asa de neinsemnate dar fericirea o gasesti in lucrurile marunte.Albumul de fotografii e cam greu si plin de poze, simple momente capturate in timp.Le privesc cu nostalgie si imi dau seama ca unele lucruri nu se uita ci , se pastreaza intiparite in minte si in suflet.Mai am vechea mea cutie de amintiri in care tin tot felul de lucruri adunate in timp.Asta sunt si atat am , niste amintiri uitate si pierdute in sufletul meu pustiu si gol.

Si uite ca soarele e gata sa apuna iar tot aici sunt asteptandu-te.Si apari.Alergi spre mine cu ochii in lacrimi si imi spui sa nu plec iar eu iti soptesc ca sunt aici ca povestea sa nu se termine.Imi strang lucrurile si ne urcam impreuna in primul tren cu directia spre infinit.Calatoria nu se sfarseste cat timp esti aici..dar ea te trezeste si iti spune ca iar ai adormit  la ea in brate.

Dimineata de noiembrie

Inca o zi incepe cu o dimineata proasta de noiembrie.Frig , ceata si undeva ratacita eu.Confuza ca de obicei , cu mintea incarcata de sperante si dorinte.Eu care imi beau cafeaua in firg , inabusindu-mi visele in aburi aromati.Tot eu , persoana ce vrea sa te picteze , ce te pomeneste in scrierile ei si cea care e in cautarea ta.Eu , o simpla visatoare intr-o lume mult prea rece.Si arunc toate cuvintele pe hartie asteptand ca ele sa iti vorbeasca , sa te faca sa ma citesti in zilele mohorate si sa imi descifrezi nenumaratele taine pe care le folosesc scriindu-ti tie.Iar tu, un rational , mereu pe fuga , ma citesti doar printre randuri si omiti ce e mai important.Tu ma imbraci mereu intr-o mantie de pelin toamna si imi scoti la suprafata gandurile dar fara folos…

            Si mi-ar fi fost de ajuns cateva clipe pe care sa mi le acorzi citind tot ce ti-am scris tie, un simplu cititor la fel ca si ceilalti.Dar tu esti mereu pe fuga si eviti.Poate ca eviti sa ma citesti pentru ca nu vrei sa afli cine sunt.Traim aceleasi timpuri si totusi in locuri straine si cu perspective de viata diferite dar din cand in cand reusim sa ajungem impreuna spre visare.Tu , in fata calculatorului tau , citind cum faci de obicei printre randuri iar eu, eu am scris pentru tine.

            Timpul trece si trece fara mila , lasandu-ne pe noi in urma lui.Scrierile mele capata alta forma iar tu poate ca acum nu mai intelegi nimic din ele si crezi ca nu ma mai cunosti.Dar sunt tot eu , aici cu sufletul deschis tie in speranta sa ma descoperi.

           

Carnavalul cu masti

            …Masti peste tot si uite a mea e gata sa se sparga..

            Noiembrie m-a adus intr-un stadiu critic.Ma obisnuisem sa afisez un zambet larg si fals iar acum tot ce am cladit e pe cale sa devina o ruina intr-o lume in care toti ne afisam mastile in public.

            Azi am realizat ca sub masca mea nu se afla nimic.Nu exista o cortina de vise si nimic nu se evidentiaza.Totul e sters , e gri si confuz pentru ca , poate eu sunt asa.Oricum nimeni nu vede dincolo de ea , deci nimeni nu ma cunoaste.Dar e gata sa se sparga caci a inceput sa nu mi se mai potriveasca.Imi e frica sa o dau jos pentru ca imi e teama de cei din jur care ma vor privi ciudat si imi vor judeca mai mult ca pana acum gesturile.

            Si vreau sa o arunc , sa ma pierd de ea si sa ma gasesc.Vreau sa pornesc in cautarea mea cu ochii inchisi, fara sa imi fie frica iar la carnaval sa fiu singura ce a renuntat la masca , sa ii privesc pe toti din postura de a fi eu insumi.

            Masca mea veche se pierde in multimea in care toti incearca sa fie perfecti.Uite ca eu nu mai vreau asta , teoretica perfectiune ma plictiseste teribil asa ca masca-mi-e inutila.O arunc spre voi , luati-o , purtati-o..Nu imi pasa , caci azi am identitatea mea.

Noiembrie de final

Noiembrie s-a asternut ca un ultim strat de toamna peste mine.Trairile de pana acum au ars si nu au mai ramas nimic inafara de scantei de dor si scrum.

            Observ cum sunt intr-o continua transformare.Sunt un amestec de culori sterse si sentimete amortite de frig.Incerc sa le acopar cu o mantie cenusie de bruma dar e in zadar.

            Ciocolata calda alba ma face sa imi impletesc dorintele cu trairile iar de aici rezulta o stare de visare ce ma poarta in timp , dar aroma de migdale a ciocolatei calde ma trezeste.Si iata ca sunt tot aici , pregatita sa ma descopar.

            Agonia in care ma aflu nu e decat o simpla stare ce cu usurinta poate ajunge la extaz.Antiteza in care ma aflu ma desprinde de noiembrie.Doua luni pastelate s-au dus si a mai ramas doar una.Probabil dupa ce va trece si aceasta nu va mai ramane nimic din toate acele temeri si nesigurante pe care le aveam.Si sunt gata sa ma desprind de toate acestea si sa imi continui visarea.Unde ma va conduce nu stiu si nici nu vreau sa aflu.

            Vreau doar sa simt frigul de noiembrie…

Counting Crows - Colorblind
Asculta mai multe audio Diverse

Amestec de trairi

Monotonie..La asta se rezuma tot , la toamna , trairi intense , un amestec de sentimente aflate in antiteza , un flux de energie si apoi totul dispare.Se pierde si raman in urma doar scantei din care apar note muzicale cu un ritm alert , cotidian.Copacii dezveliti asteapta sarutul razelor de soare amortite in timp ce eu invart o clepsidra.Controlez acum timpul.

            Viitorul , un vis nescris inca.Trecutul , o amintire prafuita , prezentul , e ceea ce traiesc azi.Strazi goale , prafuite , natura moarta , extaz si agonie in acelasi timp.Telefonul suna pe jos aruncat in timp ce eu ma pierd de mine.Trairi al caror rost l-am uitat de mult sau poate nu mi le mai amintesc.

            Fericire e cand stiu ca nu sunt niciodata singura , cand pot sa zambesc larg fara sa stiu motivul…

            Tristete e atunci cand totul se termina ca intr-o poveste neterminata…

            Zeci de dorinte si de vise zac aruncate pe podeaua rece iar eu imi amintesc de tot zambind ironic.Stiu ca nu intelegi nimic din tot ce iti spun , pentru ca totul e doar o alta nebunie de a mea si tu te-ai obisnuit cu asta.O alta nebunie sau poate doar un amestec de sentimente si ganduri , un alt mod de a exprima tot ce simt…

morcheeba - fear and love
Asculta mai multe audio Muzica

Culori

Adormita , m-am trezit imbatata de mirosul  fructelor tomnatice coapte.Cu pasii nesiguri intru in bucatarie sa imi beau cafeaua , in speranta ca ea ma va trezi din visare.E tare , fara zahar , exact cum imi place mie.Pun niste muzica sa imi incep cu dreptul ziua.E o zi potrivita pentru  Sting – Shape of my heart.Deschid TV-ul in speranta ca au mai schimbat astia ceva dar nicio sansa.Aceleasi banalitati.Si totul e asa de monoton…

            Zilnic ne lovim de alegeri..defapt intreaga noastra viata se bazeaza pe niste decizii si totusi nu stiu inca ce e bine si ce e rau pentru mine.Am impresia ca stiu cate ceva despre toate lucrurile si despre toti dar nu stiu mare lucru despre mine.Aceeasi problema existentiala de care ma lovesc zilnic.Si imi amintesc cum ieri cand adormisem eram un copil , care nu vedea nimic inafara de lumea lui si azi..nu stiu cine sunt stiu doar ca timpul trece si asta nu pot sa o schimb si ma irita .

            Destul cu asta.Ma imbrac , imi iau paltonul albastru pe mine si merg.Vreau sa ma plimb , sa vad oameni.Pur si simplu vreau sa observ ceea ce am in jur si poate nu am realizat inca.Ce am ? Nu stiu..Sper sa aflu.

            Cladiri immense, strazi prafuite , masini , intersectii , semafoare stricate , strazi goale , ah , uite si oameni , oameni mici , oameni mari , oameni tristi , oameni pierduti , oameni , oameni ,oameni.Ma pierd in multime caci sunt si eu o simpla fiinta muritoare intr-o lume immensa .Toti au viata lor , trec unul pe langa altul fara macar sa stie unul de existenta celuilalt.Si cam despre asta e viata…Stiu ca nu ma vede nimeni si nu pentru ca as fi invizibila , ci din cauza indiferentei . Cel mult voi auzi niste critici la adresa mea , voi fi judecata de ei , ei care nici macar nu stiu ca exist.Si atunci , ce sa fac? Sa merg mai departe? Dar unde? Sa nu privesc inapoi?Nu am cum..Si ce pot sa fac?Sa te creez pe tine.Te voi picta iar planul va fi lumea.

            Vocea ta e verde si puternica , privirea ta e cenusie si inecata in ceata si fum , zambetul tau e ironic si e galben pal  la fel ca si cutele proeminente de pe tenul tau.Parul tau e aramiu , lung si ai carlionti.Ai in interior extreme de multa energie iar sangele ce iti circula rapid prin vene e visiniu.Asa esti in lumea mea lipsita de culori si poate pentru ei ramai inexistent …

Mici detalii toamna

Fara sa imi dau seama timpul a trecut iar pe langa mine si mi-a lasat din nou doar praf si frunze.E deja octombrie si viteza cu care timpul se scurge printre mainile mele ma ingrozeste.Ma face sa ma simt neinsemnata in acest enorm spatiu si timp.Ma face sa vreau sa traiesc intens fiecare clipa , sa gust savoarea vietii cu fiecare secunda ce treceSi totusi…

Am atat de multe intrebari la care incerc sa imi raspund si atat de multe lucruri se petrec iar eu nici nu apuc sa constientizez.

Dar ce se intampla?O intrebare aparent banala dar in spatele careia se ascund sute de raspunsuri,raspunsuri necesare.

Da , e toamna , da orasul devine mort si totusi..Oare am stat macar 5 minute dintr-o zi sa ne gandim la ceilalti?Sau , daca nu la ei macar am folosit acele 5 minute pentru a le petrece intr-adevar cu noi , sa incercam sa aflam cum suntem defapt si ce asteptari avem de la noi insine?Cu siguranta in acest moment cuvintele se ineaca si e liniste.

De ce suntem indiferenti?De ce nu ne pasa?De ce nu apreciem ce avem?

Din nou intrebari ridicole dar incearca sa raspunzi.Raspunsul e unul cat se poate de evident: NU sau aproape deloc.

Indiferenta o gasim peste tot , precum gasim priviri rautacioase si comentarii proaste.Daca incerci sa fi diferit prin simplul  fapt ca iti doresti unicitate esti considerat ciudat.

Si cum intr-o lume atat de rece , secata de sentimente mai exista loc si pentru zambete , priviri blande?Sa fie oare de vina camuflajul in care ne ascundem bine de tot?Adu-ti aminte de primii pasi facuti cand ti-ai dat seama ca ai crescut , de cum te-ai simtit cand ai aflat ca Mos Craciun nu e real…Nu te-a durut?....Acum poate ca e timpul sa iti amintesti cat de fericit ai fost cand primeai cadoul mult visat , cand ai luat prima nota de F.B in clasa I…de acele detalii care fac diferenta .Si adu-ti aminte de zambetul pe care cu siguranta il ai si tu in diminetile mohorate de toamna cand te uiti la reclamele idioate de la TV si bei ciocolata calda in pat , invelit bine cu paturica ta preferata.Ei,cum e acum?Nu ti-am adus un zambet si o mica satisfactie pe fata?

In asta consta fericirea pe care o gasesti in cele mai neinsemnate lucruri si o gasesti atat de usor , problema este insa sa vrei , sa vrei sa privesti in jur.Sa vezi ca e toamna si ca nimic nu e mort ci e doar adormit.

Inima sau ratiunea?Tu alegi

Nu , nu vreau sa dispar!Salveaza-ma!
E intuneric si nu stiu unde ma aflu.In mintea mea totul e confuz.Sunt imbracata in alb si merg desculta pe un hol.Nu stiu cine sunt,ce vreau…Nu,nu stiu nimic.Totul e haotic.Imi aud pasii si imi e frica.Nici macar nu am realizat ca merg pe un covor rosu.De ce e asa?De-o parte si alta a culoarului sunt niste usi ce probabil ascund niste incaperi.Se aud voci.Sunt niste asistente ce se cearta cu un doctor.Unde am ajuns?Ce caut eu aici?Merg in continuare si astept ca cineva,poate chiar tu sa imi oferi raspunsuri pentru toate intrebarile.Intru intr-un salon.Totul e alb si imi creeaza o stare ciudata.Pe un pat vad o foaie..nici macar nu stiu ce e asta.O citesc.E o invitatie ..”Rezolva-ti problemele sufletesti si fa-ti inima mai fericita.Alatura-te noua Campaniei “Impreuna pentru inima ta”.Te asteptam zilnic la orice ora.”.Ce?Ce naiba mai e si asta?Vreau acasa!E prea dubios aici si nici macar nu stiu unde sunt.
 Fug fara sa mai privesc inapoi…din ce in ce mai repede.Dar unde vreau sa ajung?Deja am obosit asa ca ma opresc.O,nu.Nu,nu alta incapere ciudata.Intru..podeaua veche scartie la fiecare pas pe care il fac.Oau!Deja e mult mai bine.O biblioteca,una enorma chiar.Zeci de rafturi pana in tavan umplute cu niste carti groase.Interesant!Ce carti sunt astea?Incep sa ma plimb printre rafturi si imi dau seama ca nu mai stiu sa ma intorc sau macar sa ies dintre rafturile cu carti.Ce ciudat.Toate au titluri interesante,”De ce ma aflu aici?”,”De ce e asa?”..sunt chiar intrebarile mele.In ce loc am mai intrat de data asta?Vreau doar sa stiu ce am patit.Dupa ore in sir de mers printre rafturi gasesc iesirea din biblioteca.Din nou colidorul .Incerc sa ies de aici dar gasesc inca o incapere.E o galerie de arta.Sau nu.E o expozitie cu cele mai reusite fotografii.Si de ce apar eu in poze?Asta ce mai e?Sunt poze cu mine.Nici macar nu tin minte cand am facut eu aceste poze.Cineva cu siguranta vrea sa ma faca sa inebunesc si sunt convinsa ca asta se va intampla.Ies din camera si continui sa merg…Iau liftul.Sunt 10 etaje.Si eu nici macar unul nu l-am vazut.Cred ca vreau la 10.Apas butonul.Cobor .E foarte gol pe aici.Si e asa intunecat…si mai e si frig.Astia n-au calorifere aici?Inca o incapere dubioasa.Si e singura luminata de pe aici .Asa ca intru.Brrr…peretii sunt de gheata.Nu pot crede ce vad.E inima mea conectata la niste aparate.Ce mi-au facut astia ?Cum mi-au scos inima?Brusc simt niste intepaturi in piept care devin din ce in ce mai puternice.Cad.Nu imi mai pot tine echilibrul.Aud tot felul de voci si imi vin in minte amintiri inca de cand eram copil.Auuuu..Acum ma inteapa si capul..Ma misc ca un robot.Abia mai pot sa merg.Cu greu ajung pana la lift …Dar unde sa mai merg?Unde vreau sa ajung?Apas pe toate butoanele …vreau doar sa plec.Nuuu..liftul coboara iar urca si iar coboara si din nou urca.Deja mi s-a facut si mai rau.Intr-un final se opreste,sau mai bine zis il opreste cineva.Se deschide.Si nu vad nimic altceva decat o mana intinsa.Si dispare fara macar sa ma lase sa il vad,fara sa ii pot spune ceva.
Sunt confuza.Am ajuns in dreptul unor scari.Urc.Ce mi s-ar mai putea intampla?E o iesire.Am ajuns pe cladire.Si vad tot orasul ,dar il vad asa cum vreau eu.Si in umbra mea e din nou el.Dar nu imi pot intoarce privirea catre el.Il las sa ma priveasca.Din cer cad frunze,frunze uscate si aramii.Ploua,da,ploua cu frunze.In cateva clipe in jurul meu e un intreg strat de frunze moarte.Stiu ca ma pot pierde usor printre ele dar nu vreau asta.Si nou apare el.El care imi spune ca nu am nevoie de inima,el care ma poate controla,el care ma face sa ma gandesc la atat de multe lucruri,el,el,el…Si imi sopteste “Inima ta e la locul ei.Inca poti sa iubesti dar stiu ca eu nu voi mai conta prea mult pentru tine.Esti aici pentru ca ti-ai dorit sa fii rationala.Sa gandesti cu mintea ,nu cu inima.Dar nu ai reusit.Inima ta a topit gheata.Lasa-ti inima sa aleaga amintirile ce te cladesc si alunga-ti regretele.Asa esti tu si nimeni nu poate schimba asta”.
Da,mare dreptate in vorbele astea.Dar oare cine sunt? Simt ca m-am pierdut treptat de mine si am uitat cum sunt,am uitat ce simt..Sau poate incerc sa ma prefac sau mai bine incercam.Nu ma mai pot preface…

Teama si nesiguranta

 E ceata,e frig si e intuneric.Asa e in sufletul meu.Sa fie de vina oare toamna?Din nou sa fie de vina ea?Sau poate o acuz doar ca sa ma salvez pe mine…
 E dimineata.Ma trezesc obosita si privesc in gol pe fereastra.Nu vad nimic ce mi-ar putea trezi interesul.Ma imbrac repede si plec.Nu stiu cu precizie directia caci ma las ghidata de picioare.
 Ajung in parc.Sunt singura printre zeci de banci goale.In mintea mea se aud glasurile unor tineri fericiti dar e doar in mintea mea asta.In realitate nu e nimeni,nu e nimic aici.E frig,sunt frunze, insa doar atat.Ma plimb pe aleile ce de data asta imi par imense, in speranta de a gasi ce probabil sufletul meu cauta aici.Merg si vad imagini din viata mea.Le vad pe cele mai frumoase,dar si pe cele urate.Cele pe care nu mi-as fi dorit sa le mai revad niciodata. Ma vad copil,inocenta,dura,sensibila,indragostita,visatoare,irascibila…ma vad cum sunt de fapt,cum doar eu ma cunosc.Peste tot apar acele amintiri de care oricat as vrea sa ma despart ,nu pot.Am impresia ca parcul s-a transformat intr-un labirint plin de amintiri din care imi e greu sa ies.Imi e imposibil sa imi las in urma copilaria si toate etapele vietii mele care azi m-au transformat in ceea ce sunt.Poate uneori am regretat ce am zis,cum am reactionat,poate nici macar nu mi-am dorit acee lucruri sa se intample dar totusi s-au intamplat inevitabil.Realizez ca desi am urat unele momente,chiar acele clipe au contat cel mai mult .Si imi e dor de zambetul meu inocent ,ce azi a devenit ironic.Imi dau seama ca eu cea de azi , nu mai seman cu cea care eram ieri.Suna ridicol , dar asa e.Sunt alta acum si probabil alta voi fi maine inevitabil.Nu e vina mea si poate nici a celor din jur pe care obisnuiam pana nu de mult sa ii acuz.Voi spune ceva patetic dar in aceste clipe am ajuns la aceasta concluzie “Asa a fost sa fie..”.Suna de parca ma resemnez cu viata…de parca totul se intampla fara ca eu sa pot face nimic…si parca am devenit un pion.Nu mai stiu ce sa cred si fug.Incerc sa ma ascund de mine de teama esecului.