Marioneta pierduta

Imi e frig aici jos…

            Aruncata pe jos , fara sentimente , stau si privesc spectacolul din umbra , dintr-un colt , uitata de toti …Tu nu credeai in mine si treptat am renuntat si eu sa mai cred , pana cand sforile firave s-au rupt si am cazut , desi strigam ca nu vreau sa ma sparg in mii de bucati de dor . Dar iata-ma , aici sunt , in fata ta , in fata voastra , a celor ce controlati cu o singura miscare tot.

            Oricum am fost o simpla marioneta , asa ca nu prea am de ce sa ma plang.Poate doar pentru ca incercam sa fiu marioneta perfecta , dar uite ca nu am reusit.Tu nici macar nu ai observat ca in intuneric , plangeam pentru ca ma saturasem de asta.Ai refuzat sa ma asculti.Prafuite , zac ascunse inca in mine sentimente amortite de teama.Imi e frica sa ma pierd si astept , astept sa imi spui ceva , orice …

            Si uite ca apari.Tu actorul perfect , sigur pe tine , plin de viata  , in admiratia lor, in timp ce eu te privesc .Privirea ta e ca atunci si nimic nu s-a schimbat , poate doar eu.. Nici macar nu mai stii ca sunt aici , pentru ca refuzi sa vezi si in spatele cortinei.Cred ca ai uitat cum ne cladeam amandoi din amintiri si cum scriam impreuna vise..

            Timpul trece pentru tine , dar pentru mine e oprit.Aici jos e rece , nu exista nimic.Cuvintele mi se ineaca in praf iar privirea rataceste in trecut incercand sa te faca sa iti amintesti.

            In aplauzele tuturor ma sting ursor si sunt gata sa dispar.Ma privesti si plangi , inecand in lacrimi trairi.Ma iei de mana si vrei sa ma repari , sa ma aduci in lumea ta glorioasa , dar nu mai poti.Marioneta ta  e pregatita sa se retraga din spectacol ..

            Si ar fi fost suficient doar sa ma privesti.Era de ajuns sa crezi in mine si in visele pe care nu de mult le aveam amandoi . Poate ar fi trebuit sa stii ca nu poti lipii sentimente ,dar asta a fost pentru mine..Cortina cade din nou , spectatorii pleaca iar tu ramai singur…

           

Amestec de trairi

Monotonie..La asta se rezuma tot , la toamna , trairi intense , un amestec de sentimente aflate in antiteza , un flux de energie si apoi totul dispare.Se pierde si raman in urma doar scantei din care apar note muzicale cu un ritm alert , cotidian.Copacii dezveliti asteapta sarutul razelor de soare amortite in timp ce eu invart o clepsidra.Controlez acum timpul.

            Viitorul , un vis nescris inca.Trecutul , o amintire prafuita , prezentul , e ceea ce traiesc azi.Strazi goale , prafuite , natura moarta , extaz si agonie in acelasi timp.Telefonul suna pe jos aruncat in timp ce eu ma pierd de mine.Trairi al caror rost l-am uitat de mult sau poate nu mi le mai amintesc.

            Fericire e cand stiu ca nu sunt niciodata singura , cand pot sa zambesc larg fara sa stiu motivul…

            Tristete e atunci cand totul se termina ca intr-o poveste neterminata…

            Zeci de dorinte si de vise zac aruncate pe podeaua rece iar eu imi amintesc de tot zambind ironic.Stiu ca nu intelegi nimic din tot ce iti spun , pentru ca totul e doar o alta nebunie de a mea si tu te-ai obisnuit cu asta.O alta nebunie sau poate doar un amestec de sentimente si ganduri , un alt mod de a exprima tot ce simt…

morcheeba - fear and love
Asculta mai multe audio Muzica

Culori

Adormita , m-am trezit imbatata de mirosul  fructelor tomnatice coapte.Cu pasii nesiguri intru in bucatarie sa imi beau cafeaua , in speranta ca ea ma va trezi din visare.E tare , fara zahar , exact cum imi place mie.Pun niste muzica sa imi incep cu dreptul ziua.E o zi potrivita pentru  Sting – Shape of my heart.Deschid TV-ul in speranta ca au mai schimbat astia ceva dar nicio sansa.Aceleasi banalitati.Si totul e asa de monoton…

            Zilnic ne lovim de alegeri..defapt intreaga noastra viata se bazeaza pe niste decizii si totusi nu stiu inca ce e bine si ce e rau pentru mine.Am impresia ca stiu cate ceva despre toate lucrurile si despre toti dar nu stiu mare lucru despre mine.Aceeasi problema existentiala de care ma lovesc zilnic.Si imi amintesc cum ieri cand adormisem eram un copil , care nu vedea nimic inafara de lumea lui si azi..nu stiu cine sunt stiu doar ca timpul trece si asta nu pot sa o schimb si ma irita .

            Destul cu asta.Ma imbrac , imi iau paltonul albastru pe mine si merg.Vreau sa ma plimb , sa vad oameni.Pur si simplu vreau sa observ ceea ce am in jur si poate nu am realizat inca.Ce am ? Nu stiu..Sper sa aflu.

            Cladiri immense, strazi prafuite , masini , intersectii , semafoare stricate , strazi goale , ah , uite si oameni , oameni mici , oameni mari , oameni tristi , oameni pierduti , oameni , oameni ,oameni.Ma pierd in multime caci sunt si eu o simpla fiinta muritoare intr-o lume immensa .Toti au viata lor , trec unul pe langa altul fara macar sa stie unul de existenta celuilalt.Si cam despre asta e viata…Stiu ca nu ma vede nimeni si nu pentru ca as fi invizibila , ci din cauza indiferentei . Cel mult voi auzi niste critici la adresa mea , voi fi judecata de ei , ei care nici macar nu stiu ca exist.Si atunci , ce sa fac? Sa merg mai departe? Dar unde? Sa nu privesc inapoi?Nu am cum..Si ce pot sa fac?Sa te creez pe tine.Te voi picta iar planul va fi lumea.

            Vocea ta e verde si puternica , privirea ta e cenusie si inecata in ceata si fum , zambetul tau e ironic si e galben pal  la fel ca si cutele proeminente de pe tenul tau.Parul tau e aramiu , lung si ai carlionti.Ai in interior extreme de multa energie iar sangele ce iti circula rapid prin vene e visiniu.Asa esti in lumea mea lipsita de culori si poate pentru ei ramai inexistent …

Monotonia cotidiana

Ah,e deja jumatatea lui octombrie si se simte.Stau inghetata in fata monitorului si imi circula prin minte zeci de ganduri si toate deodata.

            Privesc pe fereastra si vad niste copaci ce imi par imensi si revoltati pe mine desi nu cred ca au vreun motiv.Langa mine e ceasca de cafea fierbinte.Are un parfum adormitor.

            M-am saturat de atat de multe lucruri:de muzica de la TV,de stirile proaste din ziare,de orasul in care traiesc de atata timp si cred ca m-am saturat si de mine.Am inceput sa duc o viata linistita si imi este al naibii de frica sa nu devina monotona.As vrea sa ma apuc de scris ceva,dar inspiratia mea pluteste undeva in spatiu..sau poate am obosit.Am obosit sa spun aceleasi lucruri prin diferite forme si vreau ceva nou,ceva aparte sau poate vreau doar ceva mai mult de la mine.Nu stiu inca , sau poate stiu dar imi este prea lene sa imi raspund.

            Mirosul puternic al cafelei e absolut fascinant.M-am saturat pana si de muzica pe care o ascult zilnic.A inceput sa nu imi mai placa iar versurile au devenit de la un timp neinsemnate pentru mine.Si copacii astia nu inceteaza sa ma uimeasca.Niciodata nu am fost tenta sa aflu ce copaci sunt .M-am obisnuit sa ii privesc din camera de atatia ani in cat nu le-am acordat atat de multa importanta sau poate chiar deloc.Stiu doar ca toamna sunt frumosi si par puternici,pregatiti sa reziste vantului ce sufla ingrozitor.Oare sunt chiar atat de plictisita incat am ajuns sa ma gandesc la niste copaci?Oh..

            Cafeaua incepe sa isi piarda din aroma si telefonul meu suna intr-una dar nu am de gand sa raspund.Nici nu vreau sa stiu cine ma suna...

            Pentru cateva clipe mintea mea ma purtase departe.Eram in Jamaica dar uite ca nu sunt acolo .Sunt tot in camera mea albastra ,in fata calculatorului ascultand o melodie de cateva ore “Colossal Gray Sunshine”.Imi plac versurile..E o melodie frumoasa…

           

 

Mici detalii toamna

Fara sa imi dau seama timpul a trecut iar pe langa mine si mi-a lasat din nou doar praf si frunze.E deja octombrie si viteza cu care timpul se scurge printre mainile mele ma ingrozeste.Ma face sa ma simt neinsemnata in acest enorm spatiu si timp.Ma face sa vreau sa traiesc intens fiecare clipa , sa gust savoarea vietii cu fiecare secunda ce treceSi totusi…

Am atat de multe intrebari la care incerc sa imi raspund si atat de multe lucruri se petrec iar eu nici nu apuc sa constientizez.

Dar ce se intampla?O intrebare aparent banala dar in spatele careia se ascund sute de raspunsuri,raspunsuri necesare.

Da , e toamna , da orasul devine mort si totusi..Oare am stat macar 5 minute dintr-o zi sa ne gandim la ceilalti?Sau , daca nu la ei macar am folosit acele 5 minute pentru a le petrece intr-adevar cu noi , sa incercam sa aflam cum suntem defapt si ce asteptari avem de la noi insine?Cu siguranta in acest moment cuvintele se ineaca si e liniste.

De ce suntem indiferenti?De ce nu ne pasa?De ce nu apreciem ce avem?

Din nou intrebari ridicole dar incearca sa raspunzi.Raspunsul e unul cat se poate de evident: NU sau aproape deloc.

Indiferenta o gasim peste tot , precum gasim priviri rautacioase si comentarii proaste.Daca incerci sa fi diferit prin simplul  fapt ca iti doresti unicitate esti considerat ciudat.

Si cum intr-o lume atat de rece , secata de sentimente mai exista loc si pentru zambete , priviri blande?Sa fie oare de vina camuflajul in care ne ascundem bine de tot?Adu-ti aminte de primii pasi facuti cand ti-ai dat seama ca ai crescut , de cum te-ai simtit cand ai aflat ca Mos Craciun nu e real…Nu te-a durut?....Acum poate ca e timpul sa iti amintesti cat de fericit ai fost cand primeai cadoul mult visat , cand ai luat prima nota de F.B in clasa I…de acele detalii care fac diferenta .Si adu-ti aminte de zambetul pe care cu siguranta il ai si tu in diminetile mohorate de toamna cand te uiti la reclamele idioate de la TV si bei ciocolata calda in pat , invelit bine cu paturica ta preferata.Ei,cum e acum?Nu ti-am adus un zambet si o mica satisfactie pe fata?

In asta consta fericirea pe care o gasesti in cele mai neinsemnate lucruri si o gasesti atat de usor , problema este insa sa vrei , sa vrei sa privesti in jur.Sa vezi ca e toamna si ca nimic nu e mort ci e doar adormit.