Zi cu ploaie

O zi oarecare. 7 dimineaţa. E frig. Mi-e frig. Tremur. Te astept ca un copil uitat în ploaie. Vreau să-mi fi umbrelă şi să nu laşi niciun strop de ploaie să mă atingă. Vreau să fii aici, vreau să imi fi viciu si boală. Vreau să-ţi fiu o simplă nebunie trecătoare…
Şi iată-mă tot aici. Singură, rătăcind pe strazi şi căutându-te poate. Oraşul ăsta cu tristeţea lui bacoviană mă dizolvă. Totul e lipsit de sens. Nonsens…

Fara titlu.Doar eu.

A sosit momentul să spui tot. Nu mai poţi sa taci, nu te mai poti ascunde… Îţi simţi întregul trup cum se dezintegrează. Ti-e greu să accepţi că nu eşti decât materie, materie pură. Te arunci pe podea şi îţi doresti descătusare. Nu e nimeni în jur. Esti doar tu şi poate asta te doare cel mai mult. Eşti tu şi nu te mai cunosti. Plangi de parcă ai vrea să te eliberezi de propriul tău egou.
Ai purtat atâtea maşti în ultimul timp încat ţi-e greu până şi ţie să te mai recunosti. Nu poţi să mai schimbi nimic. Ti-e greu să accepti că trecutul nu mai vine niciodată înapoi… Te intrebi cine eşti. Îţi pui aceeaşi intrebare şi nu îţi poti răspunde. Până şi lacrimile îţi par necunoscute. Te-ai pierdut oare printre ei? Ai devenit o simplă imagine stângace în lume. Ai jucat atâtea roluri în societate încât poti fi oricine şi totusi tu te vrei pe tine…

Tu nu crezi, tu nu vezi

Acelaşi context nefavorabil pentru ei. În cameră nu eşti decat tu. Te prefaci că citeşti ziarul când defapt te gândeşti la ce să îi mai spui. Ea e în bucătarie şi îti pregăteste cafeaua cum a făcut şi marţi şi miercuri şi joi şi ieri. E ceaţă şi frig. Se apropie de tine şi îţi şopteşte “ Nu, dragul meu, nu plouă azi…”.O priveşti şi iţi dai seama cât de previzibil eşti in fata ei.
Totul e monoton. Niciunul nu spune nimic. Vă priviţi si atat. Înăuntrul ei e sfâşiat. Încă mai simte fiecare cuvânt. În minte îi vin rapid sute de ganduri. Poate tu nu mai ai loc si pentru ea. Vrei să îţi aminteşti de ea şi simti ca nu mai poţi, simţi că ai pierdut-o în minte şi că totul nu există…
Pe jos, stă trantită valiza şi o cutie. Nu are multe lucruri de luat, o eşarfă şi o carte sunt tot ce i-au rămas din voi.Poate şi lacrimile vărsate pe covor…O vezi cum pleacă şi nu o opreşti…Ea a plecat să plangă în altă parte, departe de tine şi indiferenţa ta.