Cu un singur sens

Ma plimb desculta pe strazi. Sunt ravasita si confuza. Iar, stiu ca e iar… Orasul asta ma sufoca de fiecare data cand vreau sa iti mai spun ceva... De fiecare data cand vreau sa-ti mai spun o poveste si.. Si atat…
O multime de semne ma sperie : “ STOP, ACCESUL INTERZIS “… Si eu nici macar nu stiu unde duc strazile astea si nici nu stiu daca dupa colt o sa fie cineva care o sa ma astepte. Cineva care ma asteapta de mult acolo…
Ma simt captiva intr-un spatiu gol, intr-o lume pe care chiar eu am creat-o… Si nu o mai vreau…
Toata lumea tace. Nimeni nu vede. Nici macar nu ma privesc… Si eu merg… Merg iar tu imi spui sa nu-i ascult pe ei. Si eu te intreb atunci “ Care ei, nu vezi ca nu e nimeni?” si tu taci si eu te pierd…

Fericire prin visare

Te privesc zilnic şi abia azi mi-am dat seama că te-ai schimbat. Eşti diferită pentru că te simţi diferit. Priveşte-te! Alergi desculţă in ploaie şi zâmbesti cum nu ai mai facut-o până acum. Da, ştiu, îţi trec prin minte zeci de gânduri şi nu ai nicio idee la care să te opreşti…La primul… Probabil că acum aştepţi ca el să apară langă tine cu o cafea, să vă asezaţi pe asfalt şi să discutaţi de parcă aţi fi într-o cafenea, toţi să vă privească şi tu să nu ştii de ce… Şi după, o să plecaţi de mână să vă plimbaţi printre maşini pentru că ţie nu iţi e frică de ele. Şi o să ii zâmbeşti pentru că e langă tine.. Şi o să zâmbeşti la fiecare picătură de ploaie ce o să ţi se scurgă de pe piele. După, cu siguranţă te vei duce în locul ăla pe care doar tu îl ştii, acolo unde mereu cresc floarea-soarelui. El te va urma şi-ţi va dărui una pe post de umbrelă. Te va îmbraţişa pentru că îţi va fi frig şi o să tremuri. Veţi sta aşa, in ploaie sub o umbrelă până când…Până când te vei trezi din visare…Şi atunci nu va mai exista nimic în jur din toată această nebunie…Nici florile, nici cafeaua, nici măcar ploaia…

Ploaie peste praf

O mie de oameni in jur…Sau poate chiar mai multi. Toti se plimba-n ploaie desculti. Niciunul nu are umbrela, niciunul nu are nevoie. Nu se privesc. Le e frica. Din cand in cand isi mai arunca o privire-n balta. Aparent toti sunt la fel, niste lasi…Si sunt materie… Ploaia le sterge nicotina de pe haine si le spala mirosul de alcool imbibat in piele. Ploaia le curata trupurile si le dizolva gandurile. Ii tranteste pe jos, pe strada-ntre masini. Ii lasa in praf si ii acopera cu vise…

Absent

Spaţiul întreg e gol. Nu se aude decât ticăitul enervant al unui ceas stricat si vechi. Pe jos stau aruncate cateva carti. Au paginile rupte…
Totul e sters. Lipsesc culorile si întreaga lume se dizolvă în camera aceasta. Ce ciudat, parcă razele de soare n-au curaj să strălucească si aici, parcă după fereastră stă ascunsă o lume-ntreagă ce mă asteaptă desi realitatea mea e aici, nu acolo…

Poveste cu final

...Sopteste-mi o poveste.Nu vreau sa fie una reala,nu vreau sa plang.Priveste-mi ochii ce-mi-ai indragit si minte-ma.Vreau sa imi spui cea mai credibila minciuna.Sa nu-ti tremure vocea.Vreau sa aud fiecare cuvant si sa mi-l arunc greoi in minte.Strange-ma de mana,dar nu tare.Poarta-ma in a ta visare si spune-mi ca nu exista timp si ca e primavara...

Visare intre 2

Weekend neaşteptat.Plec la Oradea.E vineri seara si trenul se mişca in reluare.Peisajele trec pe lângă mine fără să imi stârnească amintiri iar ochii mi se inchid greoi..
Ajung.La gară mă aşteaptă ELNe imbrătisam si pornim pe străzile aproape neluminate.Ne intâlnim si cu ceilalti.Mergem intr-un pub din apropiere.Stăm câteva ore,golim câteva doze de cola si plecăm.Pare ca asta e fericirea…fericirea pe care mi-o doream si pe care o am.E trecut de 23,nu mai avem bani si stăm pe strazi de nebuni.Mi-e atat de frig si am impresia ca am turturi de gheată lipiti de piele.Tremur ca un copil iar el mă priveste absorbit de naivitatea mea.Mă sărută si nu imi spune nimic,tace.
Străzile ne conduc intr-un alt pub.Muzică buna,bere la halbă,pepsi twist si altele.De la masa de lângă mi se aruncă priviri insistente.Am impresia ca ma dezbrăca.E un tip ciudat si pare ceva mai mare ca noi.E blond cu ochii albastrii şi ten roscat.Diferit de iubitul meu cel brunet cu ochii negrii şi ten aproape alb.E totuşi atragator.Ochii lui şi mainile atat de delicate ma fac sa răspund privirilor insistente.Iesim din pub,intuneric,3 dimineata şi eu incă mă gandesc la acel necunoscut.Ajungem in fata hotelului X(nu ii retin numele).Un hotel vechi şi excentric.Îl vad sosind.E chipeş.Vine spre noi iar eu mă pierd usor,usor.Îi salută pe toti şi imi spune că ma ştie din pozele pe care my boyfriend i le-a aratat.Sunt amici.Ii zambesc si am impresia ca acest “my boyfriend”s-a pierdut deşi e chiar aici şi ma strange de mană.Se rupe brusc totul.Sunt doar eu şi acest nou EL.Mă ia in brate şi vrea sa ma sărute.Îmi dau seama că totul a denaturant.Mă desprind din bratele lui şi alerg.Nu stiu prea bine orasul(chiar deloc)dar alerg.După colt sunt ei.Prietenii mei dragi,cu freze anormale si cu aceleaşi rasete zgomotoase si inconfundabile.El e cu ei.Îi sar in brate.Parcă nimic nu ar fi existat iar necunoscutul acela a fost doar in mintea mea.Îmi suna alarma şi o opresc.Nu vreau sa fie doar un vis pentru ca el e real.Si tocmai vroiam să ii spun că…

Siluete-n vis

Siluete negre-n umbră
Plouă,le e frig si tună.

Se iubesc într-o tăcere surdă
În aceeasi lume crudă.

S-au întors din nou în timp
Aceeaşi lună,acelaşi anotimp.

Pe trupuri le e scris cu vise
Iar ochii le ascund dorinţe interzise.

Sunt umbrele unei iubiri
Pierdute-n zecile de amintiri.

Se pierd în praful de uitare
Si prefac totul într-o alta visare…

Incercarea regasirii

E una din noptile in care timpul îi pare precar.Are mintea incarcată iar somnul se ineacă in podea.Coboară ravasită din pat.Se duce spre sticla de whiskey si o aduce in cameră.Isi toarnă in pahar.Stropii de alcool se preling pe sticla groasa a paharului.Il priveste si il bea pe tot dintr-o inghititură.
Se apropie de fereastră si isi lasa capul pe geam.Pare atat de imbatranită cand priveste in gol…In privirea adancită ii se citesc toate temerile…
Timpul trece.E trecut de 3.Citeste biletul de pe masă ,pe care scria doar “Aminteste-ti de tine si atunci ma vei regăsi…” .Il aruncă si isi mai toarnă whiskey in pahar.Il ridică apoi ,dar nu il bea.Il varsă pe buchetul de trandafiri albi de langă billet.
Păseste incet.Are spatele drept si e ingandurată.Se priveste in oglindă.Isi vede trupul palid si lipsit de vlagă.Parca din vitalitatea de dimineată nu a mai ramas decat o umbră pierdută in intunericul noptii..

Scrisoare catre tine

Dragul meu uitat de timp ,

Nu ti-am mai scris de mult.Poate ca m-am obisnuit sa traiesc in lumea mea , in care tu esti absent…Sunt sanatoasa si lucrez mult(Ma gandeam ca poate vrei sa ma intrebi si asta).
Azi am fost in cafeneaua in care obisnuiam sa mergem.E la fel.In drum spre casa, m-am gandit la noi..(Din nou , da)
Ne plimbam pe aceleasi strazi imbacsite de praf, zi de zi.Stam sub acelasi cer , respiram acelasi aer poluat si privim aceeasi lume.Ceea ce ne face sa fim diferiti e perspectiva din care privim totul , izolat fiecare in lumea lui…
Iubim fara sa stim, aceleasi lucruri banale:lamaia,cola,cladirea vecina,muzica veche si somnul…Pentru noi o zi frumoasa e cea in care lenevim , bem ceaiul in pat iar soarele ne dezmorteste trupurile vii…
Inca mai avem acelasi viciu-Cafeaua cu lapte.Aroma ei e atat de diferita cand ma gandesc la tine…Poate la sfarsitul acestei saptamani vom servi impreuna cafeaua, in aceeasi cafenea goala.Sper ca atunci sa ne dam seama ca nu e totul atat de complicat …Nici macar existenta noastra.Cafeaua e aceeasi pentru toti iar iubirea e gratis…
Am atat de multe lucruri pe care vreau sa ti le spun!Din pacate , stiu ca atunci cand iti voi intalnii privirea , ea imi va anihila toate vorbele…
In incheiere , ramai cu bine!


P.S:Chiar imi doresc sa mai bem o cafea impreuna…

Back to Black

Povestea e simpla.E scrisa cu alb si negru in orasul monoton a lui Bacovia.Timpul e imprecis ca de obicei.Aceleasi ore tarzii…
Acelasi cabaret vechi.In fata, aliniate, masini scumpe.Atat de feminina si atat de senzuala acapareaza cu usurinta toate privirile ce o dezbraca.Nu spune nimic.Zambeste apatic.In aplauzele a zeci de barbati veniti sa o admire isi face aparitia.E mai frumoasa ca oricand.Poarta o rochie neagra ce i se lipeste de corp.Are un decolteu mai mult decat generos.Rochia ii lasa genunchii descoperiti.Coboara atat de delicat treptele scarii ,lasand gleznele sa hipnotizeze.
Muzica se aude in surdina.Ea se misca precum o gazela inconjurata de animale de prada ce , abia asteapta sa o devoreze.
Melodia se termina iar ea se pierde in fum , lasand dorinta sa arda..

Ploaie peste noi

…Stam amandoi sub acelasi cer mohorat ce suspina.Ploaie si mult fum ce se ineaca in ceata.Pare a fi un context perfect pentru a se desfasura un scenariu amoros.
Te privesc pe sub pleoapele umezite cum tragi usor din tigara si extragi vise din nicotina unui Dunhill negru.Fumul ne invaluie trupurile menite sa se iubeasca.Le ineaca si le omoara treptat odata cu timpul , lasandu-le totusi o banala nota de notorietate.
S-a dus si ultimul fum.Arunci tigara si o calci apasat cu piciorul.Iti indrepti apoi privirea inghetata catre mine.Te apropii , iar eu tremur.Imi e frica de iubirea ta nesigura ce ,ma face sa devin vulnerabila…
Te opresti si doar cativa centimetrii ne separa corpurile.Iti simt respiratia incarcata cu tutun.Simt ca ma privesti ca pe un alt viciu de al tau , de care mintea iti e dependenta.Simt cum treptat , se face aceasta schimbare de roluri.Acum , tie iti e frica de mine , de doza ta de visare si iubire inexistenta…
Acest joc e lipsit de orice regula iar scopul nu exista.Asadar , niciunul din noi nu poate pierde…Nu te poti stapanii sa nu gusti savoarea buzelor mele umede si sa nu imi mangaii tenul.Imi recunosti fiecare trasatura si imi iubesti fiecare rid de expresie…Iti pui mainile in jurul taliei mele si ma strangi usor la piept in timp ce trupurile ude , ne sunt invelite de cer.Iti plimbi apoi, mana pe gatul meu acoperit cu stropii unei pasiuni infernale.Imi ridici palma si te joci cu degetele mele scurte prin care ploaia se strecoara.Imi zambesti in timp ce , stropi fierbinti de iubire curg pe textura pielii tale fine…
Imi soptesti la ureche un “te iubesc” stins in timp ce te prelingi pe asfaltul prafuit.Te topesti cu zambetul pe buze…
Si ai disparut, lasandu-ma pe mine fara aparare in fata ploii si a unei naturi dezlantuite..M-ai lasat in agonia mea cotidiana in care sentimentele se pierd…Nu ,eu nu te iubesc.Esti doar un capriciu sau poate un viciu pe care nu vreau sa il las sa plece…

Patinatorul

Ingropata in zeci de hartii , zac eu.Obosita si cu ceasca de cafea varsata pe jos.Aceeasi pe care o stiai doar , cu mai multe responsabilitati.E ora 7:20.Gata pentru moment cu lucrul.
Drumul spre casa e infernal.Uneori am impresia ca traficul e ca un cutit infipt in coaste pe care , semaforul il rasuceste in functie de culoare.Acasa , nimic ce prezinta un real interes.Poate doar cainele ce nu a mai fost scos la plimbare de doua zile..Frigidereul e gol, cafea nu mai e si nici macar banalul zahar cu care obisnuiam sa imi indulcesc viata...Uite, pe masuta e inca un pachet de gume…
E una din zilele in care insomnia ma domina.Ma imbrac rapid si ies din casa.Ma duc la patinoar.Nu mi-a placut niciodata sa patinez si nici nu am de gand sa incerc.E ora 23 , nu mai e nimeni..Nimeni , inafara de el.Un tanar agitat ce inca patineaza.E atat de gratios cum poate , eu n-am fost nicicand..Il privesc iar el raspunde privirii mele indraznete.Aluneca apoi, cade si se ridica brusc la fel , tot gratios.Il las sa patineze in voie.Ce liniste e fara masini , serivici si alte teancuri de hartii…Il vad din nou.Vine spre mine.Stiu ca e el.E patinatorul.Ma priveste cu atat de multa admiratie incat ma intimideaza.Nu se prezinta , intra direct in vorba.Deodata , simt cum privirea lui imi acapareaza mintea.Nu ma pot concentra la intrebarile lui nenumarate.Ii raspunde simplu:“Poate”.Ma priveste ciudat.Stiu ca nu intelege nimic.Plec iar el vine dupa mine.Ajung la masina.Ma ia de mana.Ajungem din nou la patinoar, locul pe care in copilarie il evitam mereu ,iarna.Imi aduce niste patine si imi spune sa am incredere in el , macar pentru o clipa.Simt cum ma domina.Nu il pot refuza..
Patinam de mana,cadem impreuna si radem in hohote.Si asta , o noapte intreaga.Imi e frig si ma pregatesc de plecare.Imi dau jos patinele si le inlocuiesc cu bocanci.Ma vede gata sa ies din patinoar si din viata lui.Nu vrea asta.Isi da pletele peste cap si ridica privirea spre mine.Imi mangaie obrajii inghetati si isi ia ramas bun cu privirea.
Urc in masina.Trafic, semafoare si o noua zi de munca.
Simt ca totul imi merge pe dos.Ma gandesc neincetat la un tanar pe care il numesc “Patinatorul “ pentru ca , nici macar nu ii stiu numele.Sfarsitul zilei ma prinde muncind.E seara iar eu ma intreb retoric daca el e tot acolo?!Ma duc la patinoar.El nu mai e.Dezamgita , plec..Si totusi, chiar a existat?

Orasul pe portativ

O noua zi in orasul mohorat si gri.Azi , parca nu mai exista monotonia de alta data.Totul se desfasoara in ritm alert.Pe portativ , niste masini gonesc de parca ar fi pe autostrada.Cu greu pun pauza cand vad notele muzicale , trecand.
Din teatru , au evadat toate marionetele impreuna cu unul din papusari.Le manevreaza printre note de parca lumea asta exista si pentru ele.In toata agitatia asta se strecoara si ploaia.Ploua cu masti de data aceasta.Toate notele muzicale se ascund , sa nu care cumva sa capete vreo alta identitate.Exista insa si cineva care a ramas la fel , captiv in spatiu.E o balerina.Sta inchisa in continuare in cutiuta ei.Il priveste suspinand , pe papusar.Si-ar dori sa fie una din marionetele lui..
La stiri , crime , violuri si jafuri.Nimic interesant.La radio , aceeasi muzica din 80’ pana azi.Si eu care credeam ca monotonia s-a pierdut…
Blocurile sunt la fel : niste dulapuri cu oglinzi mari.Orasul a devenit mai melodios de la un timp , atragand noi locuitori cea ce a dus la o dezvoltare vizibila.Mai multe baruri , in care notele vor sa rasune pe acorduri ample.Dar au aparut si lucruri mult mai interesante pentru necasatoriti : cumperi una si o primesti pe cealalta gratis.Pentru domni e ceva de genul , te insori cu una si iti iei amanta pe gratis.Desfranare , zic eu...Ziarele au inceput sa scrie si lucruri interesante . Chiar azi , citeam despre rezultatul unui sondaj.Se vrea macar o autostrada.Dar probabil niciodata nu va exista...Cine e atat de nebun incat, sa prelungeasca portativul?!
Lumea asta ma sperie uneori desi , nu fac parte din ea.E o lume in care timpul e precar , in care ma pierd si in care suport toate repercusiunile visarii nestapanite…

Doamna de catifea

Noapte , intuneric si teama.In biroul lui , doar el , asteptand-o.Se plimba agitat si fumeaza.Se opreste din cand in cand sa scrumeze si cade pe ganduri.Clanxonul unui trabant ii perturba linistea. Stie ca a sosit .Se incheie la sacou , isi strange bine nodul de la cravata iar apoi , o intampina.
Ea e mai senzuala ca niciodata.Trupul ii e acoperit de o rochie visinie de catifea.Are manusi lungi si pantofi cu toc de 10.Il priveste atat de insistent , incat il face sa se piarda.Simpla ei prezenta il face sa devina vulnerabil.Paseste apasat si , singurul lucru ce se aude in incapare e zgomotul tocurilor ei.Se apropie , ii ia tigara din gura si o stinge incet in scrumiera .Agitat , fara cuvinte , pierdut in fata ei , strans de nodul de la cravata , isi scoate din pachet , o alta tigara.O aprinde si trage doua fumuri apoi , o stinge.Se repede spre ea , o trage de colier iar perlele cad si se imprastie pe podea.Il priveste indiferenta si rade in hohote.El , speriat dar si extenuat isi da sacoul jos si se tranteste in fotoliu.Ea vine spre el.I se aseaza in brate si ii desface nodul de la cravata.Il mangaie pe gat si isi baga adanc dar sigur unghiile lungi in piela lui.Durerea il face sa scoata un geamat ca de copil.Ii aduce un servetel sa isi stearga sangele prelins pe gat.O dezgusta barbatii care sufera , fie si de la o simpla zgarietura.Il priveste dezamagita.El se ridica , se duce direct spre ea si o saruta apasat.Se aude un clanxon de masina.Stie ca trebuie sa plece.Isi ia capa si iese din birou ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat , lasandu-l pe el singur si ingandurat.

O zi la Paris

E aproape dupa-amiaza.Am profitat cat am putut de mult de somn.Mi-am desfatat trupul in asternuturile albe ale unei camere de hotel din Paris.Radianta , cobor din pat , trag zaluzelele larg si astept o mangaiere suava a razelor de soare iar aceasta nu inceteaza sa apara.Fac un dus si ma imbrac.Imi iau rapid o pereche de jeansi si un pluover de casmir , apoi ma pregatesc sa plec la plimbare pe strazile Parisului.Cand sa ies din camera , imi suna telefonul.Ma reped la el ca si cum ar fi o prada.Raspund.E doar o banala greseala.Dezamagire totala…
Strazile sunt pline de oameni iar majoritatea sunt la fel ca si mine , turisti.Asta ma face sa ma simt mai putin straina de aceste meleaguri.Ca orice tanara singura intr-un oras atat de fascinant precum Parisul , nu pot sa fac altceva de cat sa ma bucur cat pot de mult.Se stie ca francezii au magazine de-adreptul incantatoare.Asa ca profit de perioada reducerilor din plin.Cu doua sacose incarcate , ma intorc in camera de hotel.La intrare , ma ciocnesc de un tanar.Imi darama sacosele pe jos si ma face imprastiata.Nimic nou pentru mine.Din fericire se ofera o camerista sa ma ajute sa imi strang lucrurile. Ii multumesc si plec cat de repede pot spre lift.Astept cateva minute caci e plin.Intre timp , un cuplu de portughezi vine langa mine.Luam liftul.El ii spune ca o iubeste nespus de mult iar ea se emotioneaza si lacrimeaza.De ce trebuie sa asist la asta?Oh , ghinionul meu e ca stiu portugheza cat de cat si ii inteleg perfect.Etajul 4 , cobor.Intru in camera , imi trantesc sacosele si ma arunc pe patul moale.Mi-e cam foame.Cobor la restaurantul hotelului.Mancare tipica: Ratatouille.E destul de buna…Mananc si plec iar sa ma plimb.
Muzica ,mancarea si lumea ma fac sa imi doresc sa ma mut aici dar nu voi face asta prea curand.Ziua e pe sfarsite iar eu realizez ca nu a fost decat o alta zi din viata mea..

Prada inghetata

Alerg printre mormane de zapada fara sa mai privesc in urma .Vreau sa plec fara sa imi pese daca am lasat pe cineva in urma mea asteptandu-ma…
Alerg , alerg , imi este dificil sa ma mai lupt cu gerul aspru dar ce e si mai grea e lupta pe care o port cu mine..
Ma impiedic si cad , tavalindu-ma in zapada de parca as fi in asternuturi albe.Sunetul crunt al viscolului se azvarleste asupra trupului meu amortit.Odata cu el imi aduce si nesiguranta care abia asteapta sa ma prinda in coltii ei ascutiti si ma devoreze cu fiecare muscatura .Vrea sa imi vada trupul fara scapare , devenit o prada si sa imi implanteze in suflet tristete si temeri.
Eu nu ii pot opune rezistenta caci letargia ma impiedica.Asa ca , vin spre mine toate temerile ca si cum ar fi animale de prada pregatite sa ma sfasie in bucati de regrete.Si asa se si intampla…Involuntar , ma acapareaza in jocul lor barbar si imi transforma sentimentele din simple iluzii si visari in ceva rigid , ceva ce nimeni nu doreste…

Cartea necolorata

O coperta fina , rosie si catifelata acopera file de matase pe care sunt scrise memorii din intreaga mea viata.

            Povestea e atat de simpla doar ca uneori devine mult prea greu de inteles de cei ce nu stiu sa coloreze.Ilustratiile sunt multe si mici.Momente capturate intr-un desen .Pentru ca  povestea e inceputa deja , cateva file sunt  colorate.Primele sunt pline de visare , colorate cu iluzii.Urmatoarele sunt incetosate , gri si triste…Si tot continua in ritm alert sa se coloreze.Uneori conturul bine facut e depasit de dorinte.Pe zi ce trece se schimba pagina.A inceput la un moment dat sa mi se para monotona aceasta neinsemnata carte pana cand a vrut  altcineva sa o coloreze , sa ii dea in sfarsit tonuri calde si chiar sa adauge soarele in peisajul mohorat.Soarele aparea dar nu era suficient , filele ramaneau tot reci..

           

Inima sau ratiunea?Tu alegi

Nu , nu vreau sa dispar!Salveaza-ma!
E intuneric si nu stiu unde ma aflu.In mintea mea totul e confuz.Sunt imbracata in alb si merg desculta pe un hol.Nu stiu cine sunt,ce vreau…Nu,nu stiu nimic.Totul e haotic.Imi aud pasii si imi e frica.Nici macar nu am realizat ca merg pe un covor rosu.De ce e asa?De-o parte si alta a culoarului sunt niste usi ce probabil ascund niste incaperi.Se aud voci.Sunt niste asistente ce se cearta cu un doctor.Unde am ajuns?Ce caut eu aici?Merg in continuare si astept ca cineva,poate chiar tu sa imi oferi raspunsuri pentru toate intrebarile.Intru intr-un salon.Totul e alb si imi creeaza o stare ciudata.Pe un pat vad o foaie..nici macar nu stiu ce e asta.O citesc.E o invitatie ..”Rezolva-ti problemele sufletesti si fa-ti inima mai fericita.Alatura-te noua Campaniei “Impreuna pentru inima ta”.Te asteptam zilnic la orice ora.”.Ce?Ce naiba mai e si asta?Vreau acasa!E prea dubios aici si nici macar nu stiu unde sunt.
 Fug fara sa mai privesc inapoi…din ce in ce mai repede.Dar unde vreau sa ajung?Deja am obosit asa ca ma opresc.O,nu.Nu,nu alta incapere ciudata.Intru..podeaua veche scartie la fiecare pas pe care il fac.Oau!Deja e mult mai bine.O biblioteca,una enorma chiar.Zeci de rafturi pana in tavan umplute cu niste carti groase.Interesant!Ce carti sunt astea?Incep sa ma plimb printre rafturi si imi dau seama ca nu mai stiu sa ma intorc sau macar sa ies dintre rafturile cu carti.Ce ciudat.Toate au titluri interesante,”De ce ma aflu aici?”,”De ce e asa?”..sunt chiar intrebarile mele.In ce loc am mai intrat de data asta?Vreau doar sa stiu ce am patit.Dupa ore in sir de mers printre rafturi gasesc iesirea din biblioteca.Din nou colidorul .Incerc sa ies de aici dar gasesc inca o incapere.E o galerie de arta.Sau nu.E o expozitie cu cele mai reusite fotografii.Si de ce apar eu in poze?Asta ce mai e?Sunt poze cu mine.Nici macar nu tin minte cand am facut eu aceste poze.Cineva cu siguranta vrea sa ma faca sa inebunesc si sunt convinsa ca asta se va intampla.Ies din camera si continui sa merg…Iau liftul.Sunt 10 etaje.Si eu nici macar unul nu l-am vazut.Cred ca vreau la 10.Apas butonul.Cobor .E foarte gol pe aici.Si e asa intunecat…si mai e si frig.Astia n-au calorifere aici?Inca o incapere dubioasa.Si e singura luminata de pe aici .Asa ca intru.Brrr…peretii sunt de gheata.Nu pot crede ce vad.E inima mea conectata la niste aparate.Ce mi-au facut astia ?Cum mi-au scos inima?Brusc simt niste intepaturi in piept care devin din ce in ce mai puternice.Cad.Nu imi mai pot tine echilibrul.Aud tot felul de voci si imi vin in minte amintiri inca de cand eram copil.Auuuu..Acum ma inteapa si capul..Ma misc ca un robot.Abia mai pot sa merg.Cu greu ajung pana la lift …Dar unde sa mai merg?Unde vreau sa ajung?Apas pe toate butoanele …vreau doar sa plec.Nuuu..liftul coboara iar urca si iar coboara si din nou urca.Deja mi s-a facut si mai rau.Intr-un final se opreste,sau mai bine zis il opreste cineva.Se deschide.Si nu vad nimic altceva decat o mana intinsa.Si dispare fara macar sa ma lase sa il vad,fara sa ii pot spune ceva.
Sunt confuza.Am ajuns in dreptul unor scari.Urc.Ce mi s-ar mai putea intampla?E o iesire.Am ajuns pe cladire.Si vad tot orasul ,dar il vad asa cum vreau eu.Si in umbra mea e din nou el.Dar nu imi pot intoarce privirea catre el.Il las sa ma priveasca.Din cer cad frunze,frunze uscate si aramii.Ploua,da,ploua cu frunze.In cateva clipe in jurul meu e un intreg strat de frunze moarte.Stiu ca ma pot pierde usor printre ele dar nu vreau asta.Si nou apare el.El care imi spune ca nu am nevoie de inima,el care ma poate controla,el care ma face sa ma gandesc la atat de multe lucruri,el,el,el…Si imi sopteste “Inima ta e la locul ei.Inca poti sa iubesti dar stiu ca eu nu voi mai conta prea mult pentru tine.Esti aici pentru ca ti-ai dorit sa fii rationala.Sa gandesti cu mintea ,nu cu inima.Dar nu ai reusit.Inima ta a topit gheata.Lasa-ti inima sa aleaga amintirile ce te cladesc si alunga-ti regretele.Asa esti tu si nimeni nu poate schimba asta”.
Da,mare dreptate in vorbele astea.Dar oare cine sunt? Simt ca m-am pierdut treptat de mine si am uitat cum sunt,am uitat ce simt..Sau poate incerc sa ma prefac sau mai bine incercam.Nu ma mai pot preface…

Vara in Vama

Sunt in tren.Nu ma duc in Vama,ma duc in vizita la bunici,care nu locuiesc pe litoral, ci locuiesc in Onesti.Un mic orasel situat in apropierea Bacaului.
Privesc pe geam cu gandul dus departe,la sute de kilometri.Cu gandul dus la mare,in Vama.Somnul ma poarta fara sa imi dau seama.Deshid ochii si vad arcuirea valurilor facuta dintr-un infinit de perle.
Soarele imi zambeste si imi ureaza bun venit.In jurul meu o intreaga imparatie de cochilii de scoici,de la cele mai vazute ,la cele mai mari in care se aude vuietul marii.
Departe,in zare,zaresc o geamandura si,mai departe un dig,niste stanci.De acolo iese in fiecare dimineata discul imens de foc precum o flacara nascuta din mare.
Nisipul fierbinte ma indeamna sa intru in mare.Cu hainele pe mine,intru.Ea ma primeste cu bratele deschise,ma imbratiseaza si ma racoreste.Simt fiecare picatura de apa.Privesc infinitul marii si apoi imi indrept privirea catre nemarginirea cerului.Am impresia ca intreaga lume e sub stapanirea mea.Pierduta in splendoarea marii aud voci de pe plaja.Ies din mare si ma plimb ghidata de voci.Zaresc un cort in fata caruia sunt doua persoane.Sunt doi indragostiti in jur de vreo patruzeci de ani.Fredoneaza refrenul unei melodii "Pe plaja in vama...ascultand muzica ska".Imi place melodia si ma apropii de ei.Sunt foarte prietenosi si ma invita sa cantam impreuna.Fiecare vers,fiecare refren i-l dedic marii si superbului anotim de vara care imi permite sa ma bucur de toate acestea.
Brusc imi dau seama ca Vama este locul in care ii aducem omagii naturii,incantam marea si ne bucuram de vara.Cu pletele in vant simt adierea usoara.Briza marii ma face sa creionez in minte un peisaj mirific al verii in Vama.
Ma asez pe nisip si privesc cum soarele se ineaca in mare iar eu ma pierd printre razele lui stinse.
Auu..M-am lovit.Am dat cu capul de geam.Totul era doar un vis.Ce dezamagire.Dar oare de ce am nisip in papuci?