Reflection of a Skyline

Cu un singur sens

Ma plimb desculta pe strazi. Sunt ravasita si confuza. Iar, stiu ca e iar… Orasul asta ma sufoca de fiecare data cand vreau sa iti mai spun ceva... De fiecare data cand vreau sa-ti mai spun o poveste si.. Si atat…
O multime de semne ma sperie : “ STOP, ACCESUL INTERZIS “… Si eu nici macar nu stiu unde duc strazile astea si nici nu stiu daca dupa colt o sa fie cineva care o sa ma astepte. Cineva care ma asteapta de mult acolo…
Ma simt captiva intr-un spatiu gol, intr-o lume pe care chiar eu am creat-o… Si nu o mai vreau…
Toata lumea tace. Nimeni nu vede. Nici macar nu ma privesc… Si eu merg… Merg iar tu imi spui sa nu-i ascult pe ei. Si eu te intreb atunci “ Care ei, nu vezi ca nu e nimeni?” si tu taci si eu te pierd…

Fericire prin visare

Te privesc zilnic şi abia azi mi-am dat seama că te-ai schimbat. Eşti diferită pentru că te simţi diferit. Priveşte-te! Alergi desculţă in ploaie şi zâmbesti cum nu ai mai facut-o până acum. Da, ştiu, îţi trec prin minte zeci de gânduri şi nu ai nicio idee la care să te opreşti…La primul… Probabil că acum aştepţi ca el să apară langă tine cu o cafea, să vă asezaţi pe asfalt şi să discutaţi de parcă aţi fi într-o cafenea, toţi să vă privească şi tu să nu ştii de ce… Şi după, o să plecaţi de mână să vă plimbaţi printre maşini pentru că ţie nu iţi e frică de ele. Şi o să ii zâmbeşti pentru că e langă tine.. Şi o să zâmbeşti la fiecare picătură de ploaie ce o să ţi se scurgă de pe piele. După, cu siguranţă te vei duce în locul ăla pe care doar tu îl ştii, acolo unde mereu cresc floarea-soarelui. El te va urma şi-ţi va dărui una pe post de umbrelă. Te va îmbraţişa pentru că îţi va fi frig şi o să tremuri. Veţi sta aşa, in ploaie sub o umbrelă până când…Până când te vei trezi din visare…Şi atunci nu va mai exista nimic în jur din toată această nebunie…Nici florile, nici cafeaua, nici măcar ploaia…

Ploaie peste praf

O mie de oameni in jur…Sau poate chiar mai multi. Toti se plimba-n ploaie desculti. Niciunul nu are umbrela, niciunul nu are nevoie. Nu se privesc. Le e frica. Din cand in cand isi mai arunca o privire-n balta. Aparent toti sunt la fel, niste lasi…Si sunt materie… Ploaia le sterge nicotina de pe haine si le spala mirosul de alcool imbibat in piele. Ploaia le curata trupurile si le dizolva gandurile. Ii tranteste pe jos, pe strada-ntre masini. Ii lasa in praf si ii acopera cu vise…

Absent

Spaţiul întreg e gol. Nu se aude decât ticăitul enervant al unui ceas stricat si vechi. Pe jos stau aruncate cateva carti. Au paginile rupte…
Totul e sters. Lipsesc culorile si întreaga lume se dizolvă în camera aceasta. Ce ciudat, parcă razele de soare n-au curaj să strălucească si aici, parcă după fereastră stă ascunsă o lume-ntreagă ce mă asteaptă desi realitatea mea e aici, nu acolo…

Zi cu ploaie

O zi oarecare. 7 dimineaţa. E frig. Mi-e frig. Tremur. Te astept ca un copil uitat în ploaie. Vreau să-mi fi umbrelă şi să nu laşi niciun strop de ploaie să mă atingă. Vreau să fii aici, vreau să imi fi viciu si boală. Vreau să-ţi fiu o simplă nebunie trecătoare…
Şi iată-mă tot aici. Singură, rătăcind pe strazi şi căutându-te poate. Oraşul ăsta cu tristeţea lui bacoviană mă dizolvă. Totul e lipsit de sens. Nonsens…

Fara titlu.Doar eu.

A sosit momentul să spui tot. Nu mai poţi sa taci, nu te mai poti ascunde… Îţi simţi întregul trup cum se dezintegrează. Ti-e greu să accepţi că nu eşti decât materie, materie pură. Te arunci pe podea şi îţi doresti descătusare. Nu e nimeni în jur. Esti doar tu şi poate asta te doare cel mai mult. Eşti tu şi nu te mai cunosti. Plangi de parcă ai vrea să te eliberezi de propriul tău egou.
Ai purtat atâtea maşti în ultimul timp încat ţi-e greu până şi ţie să te mai recunosti. Nu poţi să mai schimbi nimic. Ti-e greu să accepti că trecutul nu mai vine niciodată înapoi… Te intrebi cine eşti. Îţi pui aceeaşi intrebare şi nu îţi poti răspunde. Până şi lacrimile îţi par necunoscute. Te-ai pierdut oare printre ei? Ai devenit o simplă imagine stângace în lume. Ai jucat atâtea roluri în societate încât poti fi oricine şi totusi tu te vrei pe tine…

Tu nu crezi, tu nu vezi

Acelaşi context nefavorabil pentru ei. În cameră nu eşti decat tu. Te prefaci că citeşti ziarul când defapt te gândeşti la ce să îi mai spui. Ea e în bucătarie şi îti pregăteste cafeaua cum a făcut şi marţi şi miercuri şi joi şi ieri. E ceaţă şi frig. Se apropie de tine şi îţi şopteşte “ Nu, dragul meu, nu plouă azi…”.O priveşti şi iţi dai seama cât de previzibil eşti in fata ei.
Totul e monoton. Niciunul nu spune nimic. Vă priviţi si atat. Înăuntrul ei e sfâşiat. Încă mai simte fiecare cuvânt. În minte îi vin rapid sute de ganduri. Poate tu nu mai ai loc si pentru ea. Vrei să îţi aminteşti de ea şi simti ca nu mai poţi, simţi că ai pierdut-o în minte şi că totul nu există…
Pe jos, stă trantită valiza şi o cutie. Nu are multe lucruri de luat, o eşarfă şi o carte sunt tot ce i-au rămas din voi.Poate şi lacrimile vărsate pe covor…O vezi cum pleacă şi nu o opreşti…Ea a plecat să plangă în altă parte, departe de tine şi indiferenţa ta.

Poveste cu final

...Sopteste-mi o poveste.Nu vreau sa fie una reala,nu vreau sa plang.Priveste-mi ochii ce-mi-ai indragit si minte-ma.Vreau sa imi spui cea mai credibila minciuna.Sa nu-ti tremure vocea.Vreau sa aud fiecare cuvant si sa mi-l arunc greoi in minte.Strange-ma de mana,dar nu tare.Poarta-ma in a ta visare si spune-mi ca nu exista timp si ca e primavara...

Visare intre 2

Weekend neaşteptat.Plec la Oradea.E vineri seara si trenul se mişca in reluare.Peisajele trec pe lângă mine fără să imi stârnească amintiri iar ochii mi se inchid greoi..
Ajung.La gară mă aşteaptă ELNe imbrătisam si pornim pe străzile aproape neluminate.Ne intâlnim si cu ceilalti.Mergem intr-un pub din apropiere.Stăm câteva ore,golim câteva doze de cola si plecăm.Pare ca asta e fericirea…fericirea pe care mi-o doream si pe care o am.E trecut de 23,nu mai avem bani si stăm pe strazi de nebuni.Mi-e atat de frig si am impresia ca am turturi de gheată lipiti de piele.Tremur ca un copil iar el mă priveste absorbit de naivitatea mea.Mă sărută si nu imi spune nimic,tace.
Străzile ne conduc intr-un alt pub.Muzică buna,bere la halbă,pepsi twist si altele.De la masa de lângă mi se aruncă priviri insistente.Am impresia ca ma dezbrăca.E un tip ciudat si pare ceva mai mare ca noi.E blond cu ochii albastrii şi ten roscat.Diferit de iubitul meu cel brunet cu ochii negrii şi ten aproape alb.E totuşi atragator.Ochii lui şi mainile atat de delicate ma fac sa răspund privirilor insistente.Iesim din pub,intuneric,3 dimineata şi eu incă mă gandesc la acel necunoscut.Ajungem in fata hotelului X(nu ii retin numele).Un hotel vechi şi excentric.Îl vad sosind.E chipeş.Vine spre noi iar eu mă pierd usor,usor.Îi salută pe toti şi imi spune că ma ştie din pozele pe care my boyfriend i le-a aratat.Sunt amici.Ii zambesc si am impresia ca acest “my boyfriend”s-a pierdut deşi e chiar aici şi ma strange de mană.Se rupe brusc totul.Sunt doar eu şi acest nou EL.Mă ia in brate şi vrea sa ma sărute.Îmi dau seama că totul a denaturant.Mă desprind din bratele lui şi alerg.Nu stiu prea bine orasul(chiar deloc)dar alerg.După colt sunt ei.Prietenii mei dragi,cu freze anormale si cu aceleaşi rasete zgomotoase si inconfundabile.El e cu ei.Îi sar in brate.Parcă nimic nu ar fi existat iar necunoscutul acela a fost doar in mintea mea.Îmi suna alarma şi o opresc.Nu vreau sa fie doar un vis pentru ca el e real.Si tocmai vroiam să ii spun că…

Siluete-n vis

Siluete negre-n umbră
Plouă,le e frig si tună.

Se iubesc într-o tăcere surdă
În aceeasi lume crudă.

S-au întors din nou în timp
Aceeaşi lună,acelaşi anotimp.

Pe trupuri le e scris cu vise
Iar ochii le ascund dorinţe interzise.

Sunt umbrele unei iubiri
Pierdute-n zecile de amintiri.

Se pierd în praful de uitare
Si prefac totul într-o alta visare…

Incercarea regasirii

E una din noptile in care timpul îi pare precar.Are mintea incarcată iar somnul se ineacă in podea.Coboară ravasită din pat.Se duce spre sticla de whiskey si o aduce in cameră.Isi toarnă in pahar.Stropii de alcool se preling pe sticla groasa a paharului.Il priveste si il bea pe tot dintr-o inghititură.
Se apropie de fereastră si isi lasa capul pe geam.Pare atat de imbatranită cand priveste in gol…In privirea adancită ii se citesc toate temerile…
Timpul trece.E trecut de 3.Citeste biletul de pe masă ,pe care scria doar “Aminteste-ti de tine si atunci ma vei regăsi…” .Il aruncă si isi mai toarnă whiskey in pahar.Il ridică apoi ,dar nu il bea.Il varsă pe buchetul de trandafiri albi de langă billet.
Păseste incet.Are spatele drept si e ingandurată.Se priveste in oglindă.Isi vede trupul palid si lipsit de vlagă.Parca din vitalitatea de dimineată nu a mai ramas decat o umbră pierdută in intunericul noptii..

Scrisoare catre tine

Dragul meu uitat de timp ,

Nu ti-am mai scris de mult.Poate ca m-am obisnuit sa traiesc in lumea mea , in care tu esti absent…Sunt sanatoasa si lucrez mult(Ma gandeam ca poate vrei sa ma intrebi si asta).
Azi am fost in cafeneaua in care obisnuiam sa mergem.E la fel.In drum spre casa, m-am gandit la noi..(Din nou , da)
Ne plimbam pe aceleasi strazi imbacsite de praf, zi de zi.Stam sub acelasi cer , respiram acelasi aer poluat si privim aceeasi lume.Ceea ce ne face sa fim diferiti e perspectiva din care privim totul , izolat fiecare in lumea lui…
Iubim fara sa stim, aceleasi lucruri banale:lamaia,cola,cladirea vecina,muzica veche si somnul…Pentru noi o zi frumoasa e cea in care lenevim , bem ceaiul in pat iar soarele ne dezmorteste trupurile vii…
Inca mai avem acelasi viciu-Cafeaua cu lapte.Aroma ei e atat de diferita cand ma gandesc la tine…Poate la sfarsitul acestei saptamani vom servi impreuna cafeaua, in aceeasi cafenea goala.Sper ca atunci sa ne dam seama ca nu e totul atat de complicat …Nici macar existenta noastra.Cafeaua e aceeasi pentru toti iar iubirea e gratis…
Am atat de multe lucruri pe care vreau sa ti le spun!Din pacate , stiu ca atunci cand iti voi intalnii privirea , ea imi va anihila toate vorbele…
In incheiere , ramai cu bine!


P.S:Chiar imi doresc sa mai bem o cafea impreuna…

Dupa o fereastra

Totul e acoperit de ceata.Fiecare gand ,fiecare sentiment si fiecare clipa…De pe fereastra privesc orasul aglomerat de cladiri prost amplasate.Doar geamul cu sticla subtire ma mai desparte de lumea dezlantuita de-afara.Acolo esti si tu , pierdut in multime,hoinarind pe strazi.Te caut in zadar cu privirea.Stiu ca esti prins printre oameni.Iti zambesc…
Uneori imi doresc ca lacrimile mele sa fie suficiente pentru a topi sticla rece..Dar nu e asa…
Aparent doar asta ne desparte…Si totusi…Tu ramai pierdut…

Back to Black

Povestea e simpla.E scrisa cu alb si negru in orasul monoton a lui Bacovia.Timpul e imprecis ca de obicei.Aceleasi ore tarzii…
Acelasi cabaret vechi.In fata, aliniate, masini scumpe.Atat de feminina si atat de senzuala acapareaza cu usurinta toate privirile ce o dezbraca.Nu spune nimic.Zambeste apatic.In aplauzele a zeci de barbati veniti sa o admire isi face aparitia.E mai frumoasa ca oricand.Poarta o rochie neagra ce i se lipeste de corp.Are un decolteu mai mult decat generos.Rochia ii lasa genunchii descoperiti.Coboara atat de delicat treptele scarii ,lasand gleznele sa hipnotizeze.
Muzica se aude in surdina.Ea se misca precum o gazela inconjurata de animale de prada ce , abia asteapta sa o devoreze.
Melodia se termina iar ea se pierde in fum , lasand dorinta sa arda..

Ploaie peste noi

…Stam amandoi sub acelasi cer mohorat ce suspina.Ploaie si mult fum ce se ineaca in ceata.Pare a fi un context perfect pentru a se desfasura un scenariu amoros.
Te privesc pe sub pleoapele umezite cum tragi usor din tigara si extragi vise din nicotina unui Dunhill negru.Fumul ne invaluie trupurile menite sa se iubeasca.Le ineaca si le omoara treptat odata cu timpul , lasandu-le totusi o banala nota de notorietate.
S-a dus si ultimul fum.Arunci tigara si o calci apasat cu piciorul.Iti indrepti apoi privirea inghetata catre mine.Te apropii , iar eu tremur.Imi e frica de iubirea ta nesigura ce ,ma face sa devin vulnerabila…
Te opresti si doar cativa centimetrii ne separa corpurile.Iti simt respiratia incarcata cu tutun.Simt ca ma privesti ca pe un alt viciu de al tau , de care mintea iti e dependenta.Simt cum treptat , se face aceasta schimbare de roluri.Acum , tie iti e frica de mine , de doza ta de visare si iubire inexistenta…
Acest joc e lipsit de orice regula iar scopul nu exista.Asadar , niciunul din noi nu poate pierde…Nu te poti stapanii sa nu gusti savoarea buzelor mele umede si sa nu imi mangaii tenul.Imi recunosti fiecare trasatura si imi iubesti fiecare rid de expresie…Iti pui mainile in jurul taliei mele si ma strangi usor la piept in timp ce trupurile ude , ne sunt invelite de cer.Iti plimbi apoi, mana pe gatul meu acoperit cu stropii unei pasiuni infernale.Imi ridici palma si te joci cu degetele mele scurte prin care ploaia se strecoara.Imi zambesti in timp ce , stropi fierbinti de iubire curg pe textura pielii tale fine…
Imi soptesti la ureche un “te iubesc” stins in timp ce te prelingi pe asfaltul prafuit.Te topesti cu zambetul pe buze…
Si ai disparut, lasandu-ma pe mine fara aparare in fata ploii si a unei naturi dezlantuite..M-ai lasat in agonia mea cotidiana in care sentimentele se pierd…Nu ,eu nu te iubesc.Esti doar un capriciu sau poate un viciu pe care nu vreau sa il las sa plece…

O iarna mohorata

In dimineti de iarna mohorate ,
Ma plimb pe strazile pierdute.

Acelasi drum de zi cu zi ,
Plin de iluzii , deziluzii...

Masini , faruri si semafoare
Si tu , te-ascunzi in lumea asta mare.

Uneori, te pierzi si n-ai scapare
Dispari, purtat de o visare...

Ma lasi pe asfaltul rece , in urma
Iar eu ma metamorfozez in umbra.

Dimineata pe hartie

Obosita, m-am aruncat pe salteaua patului ce imi parea ca o foaie de hartie mototolita si am inchis usor ochii ce tanjeau dupa somn.Inainte sa ma las prada somnului , am privit camera.Mare , goala si alba cu parchet maro si patul din lemn masiv.Langa el , aruncate niste carti , o veioza si telefonul cu bateria aproape moarta.Am zambit larg si am adormit.
Dimineata,razele soarelui de sambata imi mangaiau usor trupul.Le-am alugat si mi-am continuat visarea pana cand, un pahar cu apa s-a incapatanat sa ma trezeasca.Am refuzat sa fac asta asa ca, paharul cu apa a venit spre mine.L-am terminat dintr-o singura inghititura.M-am intors in lumea mea pentru cateva clipe pana cand, acordurile unei vioare s-au gandit sa imi cante “Buna dimineata!”.Mi-am trantit perna pe fata iar somnul , nerabdator s-a indreptat spre mine.Alarma telefonului suna.Nu m-am ostenit sa o opresc…
M-am gandit ca ar fi cazul sa ma trezesc.Am deschis usor ochii,iar din tavan au cazut mormane de haine peste mine.Era clar ca, nu aveam nevoie de asta.Mi-am ales o rochie frumoasa de vara si ma pregateam sa ies.Am deschis fericita usa cand brusc ,viscolul m-a trimis direct in pat , in mormanul cu haine.Uimita , am ridicat telefonul si m-am uitat la data.16 ianuarie , ora 11:56.Intotdeauna diminetile tarzii m-au derutat.Mi-am imbracat gros si m-am echipat cu manusi si fular pentru a putea face fata viscolului.Am iesit adormita , pe usa , lasand in urma ceva de neinteles…
M-am plimbat pe strazi cateva.Frigul m-a trimis intr-o cafenea ude am baut un ceai.Tipic englezesc.In timp ce sorbeam delicat si savuram aroma de zmeura a ceaiului , te-am zarit.Ma priveai zabind de afara , prin fereastra inca neinghetata a cafenelei…Am platit si am plecat.
Infrigurata ,cu privirea plecata in cautarea ta , hoinaream pe strazile cenusii , mascate astazi cu albul zapezii.Stiam ca , undeva esti tu, cu o viata la fel de complicata ca si mine.Stiu ca amandoi ne plimbam pe strazi fara sa stim motivul si poate toti facem asta…

Scantei de dor

Am adormit cu imaginea ta in minte.Nu am vrut sa iti spun nimic , nu acum.Am preferat sa ma scufund in letargia mea cum , fac mereu.
Mi-ai intrerupt discret somnul.Cu mintea obosita si tanjind dupa o cafea , m-am ridicat din pat.Nu te-am salutat , nu ti-am zis nimic.Am plecat ghidata spre bucatarie unde, o cafea tare ma astepta.Nu m-am intrebat cum a ajuns ceasca aceea pe masa.Am ridicat-o usor si , am sorbit din ea.Aburii incarcati cu aroma, mi-au deschis ochii adormiti.Am inghitit si ultima picatura apoi , m-am dus sa fac un dus , m-am imbracat si m-am asezat pe canapeaua din sufragerie.Stiam ca sunt pregatita pentru o noua zi.Speriata dar , plina de entuziasm ai venit spre mine.De la distanta imi pareai o copila dar , cu cat te apropiai , inaintai in varsta.Ti-am dat la o parte mainile ce asteptau sa ma imbratiseze.Te-am gonit , fara sa te intreb ce vrei.Ti-am spus sa dispari cum , ti-am mai zis de multe alte ori.M-am intors la viata mea stearsa si la dependenta mea , cafeaua.Am trantit ceasca pe jos si am iesit din casa , lasand totul imprastiat.Dupa o plimbare ce imi parea interminabila , m-am intors ingandurata , acasa.Totul era asezat la loc iar tu ma asteptai cu niste fotografii in mana.Am venit furioasa spre tine si am tipat , spunandu-ti sa le arunci sau mai bine sa le arzi.Mi-ai zambit si mi-ai zis ca , asta ar insemna sa aduni cenusa din mine.Ti-am ripostat cu o palma.O meritai de mult.Nu ai plans , nu ai scos nici macar un sunet.Ai iesit pe usa , lasandu-mi un bilet.L-am citit, mirandu-ma de scrisul ce nu mi s-a schimbat nici peste ani.Scria “Pastreaza amintirile ce te cladesc!”.Am cazut pe jos , scufundandu-ma in covorul moale.Nu am vrut sa te intorci si sa imi perturbi mintea deja confuza.Am vrut doar sa traiesc cu ideea ca,asa am fost mereu iar tu , neputincioasa , vulnerabila si infantila , nu ai existat.Am vrut sa uit ca , am fost copil si am crescut.Am crescut cu fiecare zi ce se termina , cu fiecare iluzie spulberata , cu fiecare vis pierdut si din care nu a ramas nimic, inafara de scantei de dor.Scantei ce , se zbat din rasputeri sa arda iar.
Caut prin sertare albumul cu fotografii inca de cand eram mica.Un album plin ca si cum, mi-ar descrie evolutia umana de-alungul vietii.Ma privesc printre lacrimi,amintindu-mi de prima poezie scrisa, prima serbare, aiversarea de 5 ani, jucariile preferate, de mancarea de la Mc, vechiul ambalaj de Cola,prima carte citita,de oameni ce au avut diferite roluri in viata mea si care au disparut printre fotografii sau poate au ramas doar captivi.Pare atat de simplu sa te privesti in fiecare dimineata in oglinda si , sa nu iti dai seama ca , esti acelasi copil entuziasmat , ascuns printre secunde.
Niciodata nu mi-a fost teama de oameni.Ii priveam , intrebandu-ma daca , ei au fost vreodata copii.Dar eu?Si eu am fost.M-am iubit si m-am urat in acelasi timp.M-am acuzat si m-am aparat de fiecare data cand, a fost cazul.Poate am uitat ca in mine zac inca acele sperante de copil indragostit de viata…

Iubire sau un alt viciu

O alta dupa-amiaza tarzie si rece.Stau si privesc pe fereastra cum timpul trece iar eu ma schimb.Devin o alta persoana si totusi raman aceeasi pe care ,nu o cunosti.
Recunosc , iti pun uneori la indoiala existenta iar alteori incerc sa te descriu.Te pictez inutil cu sunete caci , stiu ca vocea ta e mai impunatoare decat orice nota.Te modelez fara rost caci , lutul e rigid pe cand tu , esti plin de sentimente si trairi.Vazand ca eforturile-mi sunt inutile,te descriu printre versuri insa , nici asa nu reusesc mare lucru.
Si atunci te caut.Te caut diferit , lasandu-te pe tine sa ma gasesti.Intr-adevar nu stiu cine esti dar, iti percep existenta. Nu am spus niciodata ca EL e un singur barbat si nici ca , iubirea mea e neconditionata .E chiar egoista caci , in creionarea ta , m-am indragostit nebuneste de simpla idee de a te iubi.Poate am facut din asta un viciu , o dependenta bolnava si nesigura.Si m-am obisnuiesc sa ador o iubire ce poate nu exista…