Fericire prin visare

Te privesc zilnic şi abia azi mi-am dat seama că te-ai schimbat. Eşti diferită pentru că te simţi diferit. Priveşte-te! Alergi desculţă in ploaie şi zâmbesti cum nu ai mai facut-o până acum. Da, ştiu, îţi trec prin minte zeci de gânduri şi nu ai nicio idee la care să te opreşti…La primul… Probabil că acum aştepţi ca el să apară langă tine cu o cafea, să vă asezaţi pe asfalt şi să discutaţi de parcă aţi fi într-o cafenea, toţi să vă privească şi tu să nu ştii de ce… Şi după, o să plecaţi de mână să vă plimbaţi printre maşini pentru că ţie nu iţi e frică de ele. Şi o să ii zâmbeşti pentru că e langă tine.. Şi o să zâmbeşti la fiecare picătură de ploaie ce o să ţi se scurgă de pe piele. După, cu siguranţă te vei duce în locul ăla pe care doar tu îl ştii, acolo unde mereu cresc floarea-soarelui. El te va urma şi-ţi va dărui una pe post de umbrelă. Te va îmbraţişa pentru că îţi va fi frig şi o să tremuri. Veţi sta aşa, in ploaie sub o umbrelă până când…Până când te vei trezi din visare…Şi atunci nu va mai exista nimic în jur din toată această nebunie…Nici florile, nici cafeaua, nici măcar ploaia…

Tu nu crezi, tu nu vezi

Acelaşi context nefavorabil pentru ei. În cameră nu eşti decat tu. Te prefaci că citeşti ziarul când defapt te gândeşti la ce să îi mai spui. Ea e în bucătarie şi îti pregăteste cafeaua cum a făcut şi marţi şi miercuri şi joi şi ieri. E ceaţă şi frig. Se apropie de tine şi îţi şopteşte “ Nu, dragul meu, nu plouă azi…”.O priveşti şi iţi dai seama cât de previzibil eşti in fata ei.
Totul e monoton. Niciunul nu spune nimic. Vă priviţi si atat. Înăuntrul ei e sfâşiat. Încă mai simte fiecare cuvânt. În minte îi vin rapid sute de ganduri. Poate tu nu mai ai loc si pentru ea. Vrei să îţi aminteşti de ea şi simti ca nu mai poţi, simţi că ai pierdut-o în minte şi că totul nu există…
Pe jos, stă trantită valiza şi o cutie. Nu are multe lucruri de luat, o eşarfă şi o carte sunt tot ce i-au rămas din voi.Poate şi lacrimile vărsate pe covor…O vezi cum pleacă şi nu o opreşti…Ea a plecat să plangă în altă parte, departe de tine şi indiferenţa ta.

Scrisoare catre tine

Dragul meu uitat de timp ,

Nu ti-am mai scris de mult.Poate ca m-am obisnuit sa traiesc in lumea mea , in care tu esti absent…Sunt sanatoasa si lucrez mult(Ma gandeam ca poate vrei sa ma intrebi si asta).
Azi am fost in cafeneaua in care obisnuiam sa mergem.E la fel.In drum spre casa, m-am gandit la noi..(Din nou , da)
Ne plimbam pe aceleasi strazi imbacsite de praf, zi de zi.Stam sub acelasi cer , respiram acelasi aer poluat si privim aceeasi lume.Ceea ce ne face sa fim diferiti e perspectiva din care privim totul , izolat fiecare in lumea lui…
Iubim fara sa stim, aceleasi lucruri banale:lamaia,cola,cladirea vecina,muzica veche si somnul…Pentru noi o zi frumoasa e cea in care lenevim , bem ceaiul in pat iar soarele ne dezmorteste trupurile vii…
Inca mai avem acelasi viciu-Cafeaua cu lapte.Aroma ei e atat de diferita cand ma gandesc la tine…Poate la sfarsitul acestei saptamani vom servi impreuna cafeaua, in aceeasi cafenea goala.Sper ca atunci sa ne dam seama ca nu e totul atat de complicat …Nici macar existenta noastra.Cafeaua e aceeasi pentru toti iar iubirea e gratis…
Am atat de multe lucruri pe care vreau sa ti le spun!Din pacate , stiu ca atunci cand iti voi intalnii privirea , ea imi va anihila toate vorbele…
In incheiere , ramai cu bine!


P.S:Chiar imi doresc sa mai bem o cafea impreuna…

Scantei de dor

Am adormit cu imaginea ta in minte.Nu am vrut sa iti spun nimic , nu acum.Am preferat sa ma scufund in letargia mea cum , fac mereu.
Mi-ai intrerupt discret somnul.Cu mintea obosita si tanjind dupa o cafea , m-am ridicat din pat.Nu te-am salutat , nu ti-am zis nimic.Am plecat ghidata spre bucatarie unde, o cafea tare ma astepta.Nu m-am intrebat cum a ajuns ceasca aceea pe masa.Am ridicat-o usor si , am sorbit din ea.Aburii incarcati cu aroma, mi-au deschis ochii adormiti.Am inghitit si ultima picatura apoi , m-am dus sa fac un dus , m-am imbracat si m-am asezat pe canapeaua din sufragerie.Stiam ca sunt pregatita pentru o noua zi.Speriata dar , plina de entuziasm ai venit spre mine.De la distanta imi pareai o copila dar , cu cat te apropiai , inaintai in varsta.Ti-am dat la o parte mainile ce asteptau sa ma imbratiseze.Te-am gonit , fara sa te intreb ce vrei.Ti-am spus sa dispari cum , ti-am mai zis de multe alte ori.M-am intors la viata mea stearsa si la dependenta mea , cafeaua.Am trantit ceasca pe jos si am iesit din casa , lasand totul imprastiat.Dupa o plimbare ce imi parea interminabila , m-am intors ingandurata , acasa.Totul era asezat la loc iar tu ma asteptai cu niste fotografii in mana.Am venit furioasa spre tine si am tipat , spunandu-ti sa le arunci sau mai bine sa le arzi.Mi-ai zambit si mi-ai zis ca , asta ar insemna sa aduni cenusa din mine.Ti-am ripostat cu o palma.O meritai de mult.Nu ai plans , nu ai scos nici macar un sunet.Ai iesit pe usa , lasandu-mi un bilet.L-am citit, mirandu-ma de scrisul ce nu mi s-a schimbat nici peste ani.Scria “Pastreaza amintirile ce te cladesc!”.Am cazut pe jos , scufundandu-ma in covorul moale.Nu am vrut sa te intorci si sa imi perturbi mintea deja confuza.Am vrut doar sa traiesc cu ideea ca,asa am fost mereu iar tu , neputincioasa , vulnerabila si infantila , nu ai existat.Am vrut sa uit ca , am fost copil si am crescut.Am crescut cu fiecare zi ce se termina , cu fiecare iluzie spulberata , cu fiecare vis pierdut si din care nu a ramas nimic, inafara de scantei de dor.Scantei ce , se zbat din rasputeri sa arda iar.
Caut prin sertare albumul cu fotografii inca de cand eram mica.Un album plin ca si cum, mi-ar descrie evolutia umana de-alungul vietii.Ma privesc printre lacrimi,amintindu-mi de prima poezie scrisa, prima serbare, aiversarea de 5 ani, jucariile preferate, de mancarea de la Mc, vechiul ambalaj de Cola,prima carte citita,de oameni ce au avut diferite roluri in viata mea si care au disparut printre fotografii sau poate au ramas doar captivi.Pare atat de simplu sa te privesti in fiecare dimineata in oglinda si , sa nu iti dai seama ca , esti acelasi copil entuziasmat , ascuns printre secunde.
Niciodata nu mi-a fost teama de oameni.Ii priveam , intrebandu-ma daca , ei au fost vreodata copii.Dar eu?Si eu am fost.M-am iubit si m-am urat in acelasi timp.M-am acuzat si m-am aparat de fiecare data cand, a fost cazul.Poate am uitat ca in mine zac inca acele sperante de copil indragostit de viata…

Efectele femeii

V-ati intrebat vreodata de ce barbatii iubesc femeile?Probabil multi dintre voi va ganditi la raspunsuri clasice , precum “Pentru ca asa e legea firii”. Nu dragii mei, nu.Le iubesc pentru ca ele imbina tot intr-un intreg , pentru ca sunt precum o cafea.
Si cum orice barbat are preferinte , vor alege intre o cafea mai slaba , cu mult zahar si una tare iar daca nu vor fi multumiti pot alege o varianta de mijloc , caci intotdeauna exista si o a treia varianta.
Cu mersul suav dar apasat , vine direct spre tine.Te face sa ii simti parfumul amenintator si sa o doresti mai mult cu fiecare pas pe care il face.Uneori vulgara , gata sa te transforme in prada , te simti amenintat , iar atractia creste pana te inabusesc aburii aromati de cafea.
Si cand o ai aprope , apropii ceasca , o ridici usor si o duci direct spre gura , pregatit sa sorbi din ea , sa o gusti .Astepti sa te revitalizeze , sa te trezeasca brusc si sa te faca sa ti-o mai doresti.Dar trebuie sa sti cand sa te opresti caci , efectele ei pot fi nocive , duse la extreme chiar.
Desi dornic de inca o cafea la fel , sau poate o alta mai buna , esti nevoit sa pui capat caci , se termina.Trebuie sa sti cum sa o savurezi pentru ca , intr-un final nu ramane decat zatul amar din ea

Monotonia cotidiana

Ah,e deja jumatatea lui octombrie si se simte.Stau inghetata in fata monitorului si imi circula prin minte zeci de ganduri si toate deodata.

            Privesc pe fereastra si vad niste copaci ce imi par imensi si revoltati pe mine desi nu cred ca au vreun motiv.Langa mine e ceasca de cafea fierbinte.Are un parfum adormitor.

            M-am saturat de atat de multe lucruri:de muzica de la TV,de stirile proaste din ziare,de orasul in care traiesc de atata timp si cred ca m-am saturat si de mine.Am inceput sa duc o viata linistita si imi este al naibii de frica sa nu devina monotona.As vrea sa ma apuc de scris ceva,dar inspiratia mea pluteste undeva in spatiu..sau poate am obosit.Am obosit sa spun aceleasi lucruri prin diferite forme si vreau ceva nou,ceva aparte sau poate vreau doar ceva mai mult de la mine.Nu stiu inca , sau poate stiu dar imi este prea lene sa imi raspund.

            Mirosul puternic al cafelei e absolut fascinant.M-am saturat pana si de muzica pe care o ascult zilnic.A inceput sa nu imi mai placa iar versurile au devenit de la un timp neinsemnate pentru mine.Si copacii astia nu inceteaza sa ma uimeasca.Niciodata nu am fost tenta sa aflu ce copaci sunt .M-am obisnuit sa ii privesc din camera de atatia ani in cat nu le-am acordat atat de multa importanta sau poate chiar deloc.Stiu doar ca toamna sunt frumosi si par puternici,pregatiti sa reziste vantului ce sufla ingrozitor.Oare sunt chiar atat de plictisita incat am ajuns sa ma gandesc la niste copaci?Oh..

            Cafeaua incepe sa isi piarda din aroma si telefonul meu suna intr-una dar nu am de gand sa raspund.Nici nu vreau sa stiu cine ma suna...

            Pentru cateva clipe mintea mea ma purtase departe.Eram in Jamaica dar uite ca nu sunt acolo .Sunt tot in camera mea albastra ,in fata calculatorului ascultand o melodie de cateva ore “Colossal Gray Sunshine”.Imi plac versurile..E o melodie frumoasa…