Strazi pline

Orasul plin de lumini si frumos impodobit ma invita  sa colind strazile pline.Peste tot in jur oameni gonind spre magazine.Printre ei sunt si eu, afisandu-mi zambetul larg.Cu mainile inghetate intru in primul magazin.Unul colorat si vechi.Cred ca e pe strada aceasta de cand ma stiu.

            In vitrina  stau trantite niste papusi frumoase , cu rochii dantelate si zambete fermecatoare dar fara trairi…Oftez si ma indepartez de vitrina.Uite , au si cutiute muzicale.Nu ma pot stapani sa nu desfac una.Din ea iese o micuta balerina invartindu-se pe o melodie lenta.Ii zambesc vanzatorului iar el se apropie de mine si imi spune ca ma costa 12 lei.As cumpara-o , dar nu prea am ce face cu ea..Ii multumesc si plec din magazin.Cand sa ies ma lovesc de o doamna.Imi cer scuze si plec…

            Am pornit iar pe drumul meu pe care numai eu il stiu.Am pornit singura dar cu zambetul pe buze.Intru intr-o cafenea veche.Mirosul de cafea  cu scortisoara ma ademeneste sa incerc si eu una.Muzica buna , seara si eu singura , sorbind dintr-o cafea.Poate astept sa fiu cumparata la fel ca papusile din magazinul de jucarii.Dar astept in zadar.Era doar un simplu gand ratacit prin mintea mea obosita.Platesc si plec ,tipic.Mi-am dat seama ca odata cu trecerea timpului am deventi tot mai friguroasa.Ce amuzant , vorbesc de parca am ajuns in jumatatea cealalta a vietii cand eu de fapt sunt abea la inceput..Dar asa ma simt , involuntar de ce imi doresc …

            Continui sa merg iar zapada incet , incet se asterne pe asfaltul prafuit.La coltul strazii un strain canta la chitara in admiratia catorva tineri.Muzica lui e linistitoare si imi aminteste de cea din magazinul de jucarii…Nostalgica stau intr-o parte si il privesc cu mintea purtata pe acorduri de chitara.Privirea-mi pierduta pe bolta cereasca din care se cern fulgi.Tanarul muzician ma priveste cu coada ochiului.Il observ si ma indepartez…

            Nicaieri nu imi gasesc locul.Oare sunt o neadaptata a sistemului si a zilelor pe care le traim?..Ma asez incet ,pe spate , pe o banca in speranta de-a-mi linisti gandurile.Ma ridic brusc si plec ghidata de intuitie.Spre ce?..Spre ..nimic , spre nimeni…

Ratacind pe strazi

Azi ma simt ca un copil ratacit pe strazile ce-i par imense si pline de necunoscuti, simplii oameni ce au povestile lor de viata pe care si le traiesc zilnic ca si mine.Toti sunt diferiti , grabiti si uita sa se priveasca in ochi ,uita sa vada in interiorul lor si al celorlalti si cu siguranta pentru fiecare viata se rezuma la propria persoana.

            Nostalgica imi tarai pasii pe asfaltul prafuit privindu-va pe voi si incercand sa deduc povestea fiecaruia.Nimic nu s-a schimbat in oraselul in care traiesc.Poate doar oamenii care au imbatranit , au murit iar altii s-au nascut.Desi nu pare totul e intr-o transformare influientata de timp.Acelasi drum care obisnuiam sa il parcurc zilnic de data asta imi pare nesfarsit , imens si totusi eu sunt singura…

            Pe o banca ,un tanar sta ingandurat , isi freaca mainile si se uita la ceas.Probabil e un indragostit ce isi asteapta nerabdator dar si speriat iubita careia ii va spune ca o paraseste.Motivul nu il stiu dar exista…La cativa pasi distanta doi batranei merg de mana si se privesc cu atat de multa iubire in ciuda problemelor cotidiene si a putinului timp ce le-a mai ramas din viata…Pe langa ei , o fetita  alearga entuziasmata cu ghiozdanul in spate spre tatal sau ce a venit sa o ia de la scoala…Niste tineri asculta muzica , rad si vor sa para fericiti si diferiti desi in realitate nimic nu e adevarat iar fiecare are problemele lui de care se loveste zilnic , in fiecare dimineata…Pe o alta banca o batranica isi citeste ingrijorata facturile si se gandeste de unde va scoate bani pentru a plati utilitatile , in timp ce o tanara e fericita ca a reusit la facultate iar alta plange pentru ca nu stie ce vrea sa faca in viata.Cam asta e povestea lor , a tuturor  si poate e si povestea mea.Si undeva , printre zeci de suflete ratacesc eu , incercand in continuare sa ma descopar.

Ce conteaza ?

Noiembrie ma aduce in fata sfarsitului de toamna.O toamna  aparte si de neuitat,o toamna nostalgica .Vise , sperante si iluzii.Toate acestea m-au purtat intr-o stare aparte si m-au purtat intre trecut-prezent-si viitor.

Suparata ma urc in tren asteptand ca el sa ma duca departe de toate acestea.Dar el nu porneste si ma lasa aici , unde eu nu vreau.Nu ma lasa sa evadez si ma opreste.Stau pe peronul garii si astept un alt tren, dar nici acesta nu soseste.Si vreau sa plec , sa ma pierd si sa uit.Frunzele toate se misca langa mine.In tacerea crunta nu se aude decat fosnetul lor.Un fosnet ca imi spune sa plec.Dar unde?Cum sa plec?Stau singura intr-o gara veche si astept.Dar trenul nu vine si plec.Ma plimb fara directie si deja am uitat ce vreau.Realizez ca sunt singura , cu un ghiozdan in spate si atat.Astept sa iti amintesti de mine,sa descoperi ca exist si ca ma sting pe zi ce trece.

Ma asez  pe o bordura prafuita si imi scot lucrurile din ghiozdan.Sunt putine si totusi sunt lucrurile care au contat pentru mine si poate inca mai au o valoare aparte.Si par asa de neinsemnate dar fericirea o gasesti in lucrurile marunte.Albumul de fotografii e cam greu si plin de poze, simple momente capturate in timp.Le privesc cu nostalgie si imi dau seama ca unele lucruri nu se uita ci , se pastreaza intiparite in minte si in suflet.Mai am vechea mea cutie de amintiri in care tin tot felul de lucruri adunate in timp.Asta sunt si atat am , niste amintiri uitate si pierdute in sufletul meu pustiu si gol.

Si uite ca soarele e gata sa apuna iar tot aici sunt asteptandu-te.Si apari.Alergi spre mine cu ochii in lacrimi si imi spui sa nu plec iar eu iti soptesc ca sunt aici ca povestea sa nu se termine.Imi strang lucrurile si ne urcam impreuna in primul tren cu directia spre infinit.Calatoria nu se sfarseste cat timp esti aici..dar ea te trezeste si iti spune ca iar ai adormit  la ea in brate.

Rulota spre infinit

Pentru noi nu conteaza daca e o vara fierbinte sau o iarna geroasa , daca e o toamna nostalgica sau o primavara superba caci pentru noi nu exista spatiu si timp.Ne trantim cateva lucruri in valiza si pornim cu rulota noastra veche la drum.

            Deschid radioul , nimic interesant pe 21 si totusi am gasit o melodie potrivita –All summer long.Cu toti cantam imnul nostru de libertate.Dam din cap pana ne sar bentitele colorate.Drumul e lung si plin de gropi iar de-o parte si de alta a strazii sunt maci rosii.

            Suntem nevoiti sa facem un mic popas din cauza rulotei noastre caci e cam obosita.Pana isi revine noi ne privim si incepem brusc sa zambim , apoi izbucnim in rasete fara sa stim care e motivul.Poate e de vina starea noastra.In fine , sa pornim la drum!

            In sfarsit am ajuns.Suntem acolo unde  am vrut , acolo unde soarele iese din mare pentru noi.Plaja e goala , suntem doar noi alergand ca niste nebuni.Ma impiedic si cad pe nisipul umed iar tu razi de mine si iti fluturi pletele in vant.Adormiti coboara din rulota si ceilalti.Nu le vine sa creada ca am ajuns dupa atatea ore.Unul din ei porneste micutul nostru radio iar muzica parca iese din mare.Imi arunc hainele inflorate si alerg spre apa dar tu tipi si imi spui “peace baby!” rad si vin langa voi.

            E seara si imi e cam frig.Noroc de hanoracul care il primesc.Stam toti in jurul focului , pe plaja si depanam amintiri ascultand muzica ska si am impresia ca nisipul danseaza sub picioarele mele.Intr-un moment de eliberare luam valizele si le inecam in mare sa uitam de restul lumii, de telefoane mobile , acte si identitate.Totul se desfasoara in ritm haotic si nici nu stiu daca e real...

Dimineata de noiembrie

Inca o zi incepe cu o dimineata proasta de noiembrie.Frig , ceata si undeva ratacita eu.Confuza ca de obicei , cu mintea incarcata de sperante si dorinte.Eu care imi beau cafeaua in firg , inabusindu-mi visele in aburi aromati.Tot eu , persoana ce vrea sa te picteze , ce te pomeneste in scrierile ei si cea care e in cautarea ta.Eu , o simpla visatoare intr-o lume mult prea rece.Si arunc toate cuvintele pe hartie asteptand ca ele sa iti vorbeasca , sa te faca sa ma citesti in zilele mohorate si sa imi descifrezi nenumaratele taine pe care le folosesc scriindu-ti tie.Iar tu, un rational , mereu pe fuga , ma citesti doar printre randuri si omiti ce e mai important.Tu ma imbraci mereu intr-o mantie de pelin toamna si imi scoti la suprafata gandurile dar fara folos…

            Si mi-ar fi fost de ajuns cateva clipe pe care sa mi le acorzi citind tot ce ti-am scris tie, un simplu cititor la fel ca si ceilalti.Dar tu esti mereu pe fuga si eviti.Poate ca eviti sa ma citesti pentru ca nu vrei sa afli cine sunt.Traim aceleasi timpuri si totusi in locuri straine si cu perspective de viata diferite dar din cand in cand reusim sa ajungem impreuna spre visare.Tu , in fata calculatorului tau , citind cum faci de obicei printre randuri iar eu, eu am scris pentru tine.

            Timpul trece si trece fara mila , lasandu-ne pe noi in urma lui.Scrierile mele capata alta forma iar tu poate ca acum nu mai intelegi nimic din ele si crezi ca nu ma mai cunosti.Dar sunt tot eu , aici cu sufletul deschis tie in speranta sa ma descoperi.

           

Carnavalul cu masti

            …Masti peste tot si uite a mea e gata sa se sparga..

            Noiembrie m-a adus intr-un stadiu critic.Ma obisnuisem sa afisez un zambet larg si fals iar acum tot ce am cladit e pe cale sa devina o ruina intr-o lume in care toti ne afisam mastile in public.

            Azi am realizat ca sub masca mea nu se afla nimic.Nu exista o cortina de vise si nimic nu se evidentiaza.Totul e sters , e gri si confuz pentru ca , poate eu sunt asa.Oricum nimeni nu vede dincolo de ea , deci nimeni nu ma cunoaste.Dar e gata sa se sparga caci a inceput sa nu mi se mai potriveasca.Imi e frica sa o dau jos pentru ca imi e teama de cei din jur care ma vor privi ciudat si imi vor judeca mai mult ca pana acum gesturile.

            Si vreau sa o arunc , sa ma pierd de ea si sa ma gasesc.Vreau sa pornesc in cautarea mea cu ochii inchisi, fara sa imi fie frica iar la carnaval sa fiu singura ce a renuntat la masca , sa ii privesc pe toti din postura de a fi eu insumi.

            Masca mea veche se pierde in multimea in care toti incearca sa fie perfecti.Uite ca eu nu mai vreau asta , teoretica perfectiune ma plictiseste teribil asa ca masca-mi-e inutila.O arunc spre voi , luati-o , purtati-o..Nu imi pasa , caci azi am identitatea mea.

Noiembrie de final

Noiembrie s-a asternut ca un ultim strat de toamna peste mine.Trairile de pana acum au ars si nu au mai ramas nimic inafara de scantei de dor si scrum.

            Observ cum sunt intr-o continua transformare.Sunt un amestec de culori sterse si sentimete amortite de frig.Incerc sa le acopar cu o mantie cenusie de bruma dar e in zadar.

            Ciocolata calda alba ma face sa imi impletesc dorintele cu trairile iar de aici rezulta o stare de visare ce ma poarta in timp , dar aroma de migdale a ciocolatei calde ma trezeste.Si iata ca sunt tot aici , pregatita sa ma descopar.

            Agonia in care ma aflu nu e decat o simpla stare ce cu usurinta poate ajunge la extaz.Antiteza in care ma aflu ma desprinde de noiembrie.Doua luni pastelate s-au dus si a mai ramas doar una.Probabil dupa ce va trece si aceasta nu va mai ramane nimic din toate acele temeri si nesigurante pe care le aveam.Si sunt gata sa ma desprind de toate acestea si sa imi continui visarea.Unde ma va conduce nu stiu si nici nu vreau sa aflu.

            Vreau doar sa simt frigul de noiembrie…

Counting Crows - Colorblind
Asculta mai multe audio Diverse