Ce sunt ?

Sunt o picatură de ploaie pe asfaltul torid
Sunt eu , cu acelasi aspect morbid.

Sunt un strop vărsat intr-un pahar cu apă
Sunt picatura de pe a ta capă.

Sunt dorinta unor minti avare
Sunt iluzia unor jocuri murdare

Sunt un acord amplu si captivant
Sunt doar un spirit relevant…

Filosofia fericirii

Cineva , m-a intrebat zilele acestea care e scopul meu in viata…Nu am stiut ce sa ii raspund.In acele momente , prin minte imi treceau raspunsuri banale si false precum , “sa ma casatoresc si sa am doi copii minunati”…Nu am putut sa ii ofer acest raspuns caci , sufletul m-a impiedicat.
Am mutit si m-am vazut fara raspuns , in fata unei intrebari aparent usoare.Nu am dormit toata noaptea , gandindu-ma la ceea ce imi doresc cu adevarat de la mine.Intr-un final , in zorii zilei , soarele s-a ridicat spre cer cu un raspuns prins de firavele lui raze.
Imi doresc fericire.Da , scopul meu este fericirea.O notiune abstracta , pe care lucrurile pamantesti nu o pot definii.E un obiectiv la care ,cu totii tindem si de care muscam de fiecare data cand iubim.Si iubim pentru a ne castiga fericirea…Si ne iubim.Devenim narcisisti.Si ce daca?Ce ne pasa?Iubim pentru ca , suntem niste egocentristi cu totii.Sentimentele fericirii , ne inalta deasupra tuturor privirilor rigide , pregatite sa ne sfarame in mii de bucati…Si tanjim dupa acel “Te iubesc” stins de parca, ar fi doar o certitudine…

Back to Black

Povestea e simpla.E scrisa cu alb si negru in orasul monoton a lui Bacovia.Timpul e imprecis ca de obicei.Aceleasi ore tarzii…
Acelasi cabaret vechi.In fata, aliniate, masini scumpe.Atat de feminina si atat de senzuala acapareaza cu usurinta toate privirile ce o dezbraca.Nu spune nimic.Zambeste apatic.In aplauzele a zeci de barbati veniti sa o admire isi face aparitia.E mai frumoasa ca oricand.Poarta o rochie neagra ce i se lipeste de corp.Are un decolteu mai mult decat generos.Rochia ii lasa genunchii descoperiti.Coboara atat de delicat treptele scarii ,lasand gleznele sa hipnotizeze.
Muzica se aude in surdina.Ea se misca precum o gazela inconjurata de animale de prada ce , abia asteapta sa o devoreze.
Melodia se termina iar ea se pierde in fum , lasand dorinta sa arda..

Ploaie peste noi

…Stam amandoi sub acelasi cer mohorat ce suspina.Ploaie si mult fum ce se ineaca in ceata.Pare a fi un context perfect pentru a se desfasura un scenariu amoros.
Te privesc pe sub pleoapele umezite cum tragi usor din tigara si extragi vise din nicotina unui Dunhill negru.Fumul ne invaluie trupurile menite sa se iubeasca.Le ineaca si le omoara treptat odata cu timpul , lasandu-le totusi o banala nota de notorietate.
S-a dus si ultimul fum.Arunci tigara si o calci apasat cu piciorul.Iti indrepti apoi privirea inghetata catre mine.Te apropii , iar eu tremur.Imi e frica de iubirea ta nesigura ce ,ma face sa devin vulnerabila…
Te opresti si doar cativa centimetrii ne separa corpurile.Iti simt respiratia incarcata cu tutun.Simt ca ma privesti ca pe un alt viciu de al tau , de care mintea iti e dependenta.Simt cum treptat , se face aceasta schimbare de roluri.Acum , tie iti e frica de mine , de doza ta de visare si iubire inexistenta…
Acest joc e lipsit de orice regula iar scopul nu exista.Asadar , niciunul din noi nu poate pierde…Nu te poti stapanii sa nu gusti savoarea buzelor mele umede si sa nu imi mangaii tenul.Imi recunosti fiecare trasatura si imi iubesti fiecare rid de expresie…Iti pui mainile in jurul taliei mele si ma strangi usor la piept in timp ce trupurile ude , ne sunt invelite de cer.Iti plimbi apoi, mana pe gatul meu acoperit cu stropii unei pasiuni infernale.Imi ridici palma si te joci cu degetele mele scurte prin care ploaia se strecoara.Imi zambesti in timp ce , stropi fierbinti de iubire curg pe textura pielii tale fine…
Imi soptesti la ureche un “te iubesc” stins in timp ce te prelingi pe asfaltul prafuit.Te topesti cu zambetul pe buze…
Si ai disparut, lasandu-ma pe mine fara aparare in fata ploii si a unei naturi dezlantuite..M-ai lasat in agonia mea cotidiana in care sentimentele se pierd…Nu ,eu nu te iubesc.Esti doar un capriciu sau poate un viciu pe care nu vreau sa il las sa plece…

O iarna mohorata

In dimineti de iarna mohorate ,
Ma plimb pe strazile pierdute.

Acelasi drum de zi cu zi ,
Plin de iluzii , deziluzii...

Masini , faruri si semafoare
Si tu , te-ascunzi in lumea asta mare.

Uneori, te pierzi si n-ai scapare
Dispari, purtat de o visare...

Ma lasi pe asfaltul rece , in urma
Iar eu ma metamorfozez in umbra.

Dimineata pe hartie

Obosita, m-am aruncat pe salteaua patului ce imi parea ca o foaie de hartie mototolita si am inchis usor ochii ce tanjeau dupa somn.Inainte sa ma las prada somnului , am privit camera.Mare , goala si alba cu parchet maro si patul din lemn masiv.Langa el , aruncate niste carti , o veioza si telefonul cu bateria aproape moarta.Am zambit larg si am adormit.
Dimineata,razele soarelui de sambata imi mangaiau usor trupul.Le-am alugat si mi-am continuat visarea pana cand, un pahar cu apa s-a incapatanat sa ma trezeasca.Am refuzat sa fac asta asa ca, paharul cu apa a venit spre mine.L-am terminat dintr-o singura inghititura.M-am intors in lumea mea pentru cateva clipe pana cand, acordurile unei vioare s-au gandit sa imi cante “Buna dimineata!”.Mi-am trantit perna pe fata iar somnul , nerabdator s-a indreptat spre mine.Alarma telefonului suna.Nu m-am ostenit sa o opresc…
M-am gandit ca ar fi cazul sa ma trezesc.Am deschis usor ochii,iar din tavan au cazut mormane de haine peste mine.Era clar ca, nu aveam nevoie de asta.Mi-am ales o rochie frumoasa de vara si ma pregateam sa ies.Am deschis fericita usa cand brusc ,viscolul m-a trimis direct in pat , in mormanul cu haine.Uimita , am ridicat telefonul si m-am uitat la data.16 ianuarie , ora 11:56.Intotdeauna diminetile tarzii m-au derutat.Mi-am imbracat gros si m-am echipat cu manusi si fular pentru a putea face fata viscolului.Am iesit adormita , pe usa , lasand in urma ceva de neinteles…
M-am plimbat pe strazi cateva.Frigul m-a trimis intr-o cafenea ude am baut un ceai.Tipic englezesc.In timp ce sorbeam delicat si savuram aroma de zmeura a ceaiului , te-am zarit.Ma priveai zabind de afara , prin fereastra inca neinghetata a cafenelei…Am platit si am plecat.
Infrigurata ,cu privirea plecata in cautarea ta , hoinaream pe strazile cenusii , mascate astazi cu albul zapezii.Stiam ca , undeva esti tu, cu o viata la fel de complicata ca si mine.Stiu ca amandoi ne plimbam pe strazi fara sa stim motivul si poate toti facem asta…

Scantei de dor

Am adormit cu imaginea ta in minte.Nu am vrut sa iti spun nimic , nu acum.Am preferat sa ma scufund in letargia mea cum , fac mereu.
Mi-ai intrerupt discret somnul.Cu mintea obosita si tanjind dupa o cafea , m-am ridicat din pat.Nu te-am salutat , nu ti-am zis nimic.Am plecat ghidata spre bucatarie unde, o cafea tare ma astepta.Nu m-am intrebat cum a ajuns ceasca aceea pe masa.Am ridicat-o usor si , am sorbit din ea.Aburii incarcati cu aroma, mi-au deschis ochii adormiti.Am inghitit si ultima picatura apoi , m-am dus sa fac un dus , m-am imbracat si m-am asezat pe canapeaua din sufragerie.Stiam ca sunt pregatita pentru o noua zi.Speriata dar , plina de entuziasm ai venit spre mine.De la distanta imi pareai o copila dar , cu cat te apropiai , inaintai in varsta.Ti-am dat la o parte mainile ce asteptau sa ma imbratiseze.Te-am gonit , fara sa te intreb ce vrei.Ti-am spus sa dispari cum , ti-am mai zis de multe alte ori.M-am intors la viata mea stearsa si la dependenta mea , cafeaua.Am trantit ceasca pe jos si am iesit din casa , lasand totul imprastiat.Dupa o plimbare ce imi parea interminabila , m-am intors ingandurata , acasa.Totul era asezat la loc iar tu ma asteptai cu niste fotografii in mana.Am venit furioasa spre tine si am tipat , spunandu-ti sa le arunci sau mai bine sa le arzi.Mi-ai zambit si mi-ai zis ca , asta ar insemna sa aduni cenusa din mine.Ti-am ripostat cu o palma.O meritai de mult.Nu ai plans , nu ai scos nici macar un sunet.Ai iesit pe usa , lasandu-mi un bilet.L-am citit, mirandu-ma de scrisul ce nu mi s-a schimbat nici peste ani.Scria “Pastreaza amintirile ce te cladesc!”.Am cazut pe jos , scufundandu-ma in covorul moale.Nu am vrut sa te intorci si sa imi perturbi mintea deja confuza.Am vrut doar sa traiesc cu ideea ca,asa am fost mereu iar tu , neputincioasa , vulnerabila si infantila , nu ai existat.Am vrut sa uit ca , am fost copil si am crescut.Am crescut cu fiecare zi ce se termina , cu fiecare iluzie spulberata , cu fiecare vis pierdut si din care nu a ramas nimic, inafara de scantei de dor.Scantei ce , se zbat din rasputeri sa arda iar.
Caut prin sertare albumul cu fotografii inca de cand eram mica.Un album plin ca si cum, mi-ar descrie evolutia umana de-alungul vietii.Ma privesc printre lacrimi,amintindu-mi de prima poezie scrisa, prima serbare, aiversarea de 5 ani, jucariile preferate, de mancarea de la Mc, vechiul ambalaj de Cola,prima carte citita,de oameni ce au avut diferite roluri in viata mea si care au disparut printre fotografii sau poate au ramas doar captivi.Pare atat de simplu sa te privesti in fiecare dimineata in oglinda si , sa nu iti dai seama ca , esti acelasi copil entuziasmat , ascuns printre secunde.
Niciodata nu mi-a fost teama de oameni.Ii priveam , intrebandu-ma daca , ei au fost vreodata copii.Dar eu?Si eu am fost.M-am iubit si m-am urat in acelasi timp.M-am acuzat si m-am aparat de fiecare data cand, a fost cazul.Poate am uitat ca in mine zac inca acele sperante de copil indragostit de viata…