Scrisoare catre tine

Dragul meu uitat de timp ,

Nu ti-am mai scris de mult.Poate ca m-am obisnuit sa traiesc in lumea mea , in care tu esti absent…Sunt sanatoasa si lucrez mult(Ma gandeam ca poate vrei sa ma intrebi si asta).
Azi am fost in cafeneaua in care obisnuiam sa mergem.E la fel.In drum spre casa, m-am gandit la noi..(Din nou , da)
Ne plimbam pe aceleasi strazi imbacsite de praf, zi de zi.Stam sub acelasi cer , respiram acelasi aer poluat si privim aceeasi lume.Ceea ce ne face sa fim diferiti e perspectiva din care privim totul , izolat fiecare in lumea lui…
Iubim fara sa stim, aceleasi lucruri banale:lamaia,cola,cladirea vecina,muzica veche si somnul…Pentru noi o zi frumoasa e cea in care lenevim , bem ceaiul in pat iar soarele ne dezmorteste trupurile vii…
Inca mai avem acelasi viciu-Cafeaua cu lapte.Aroma ei e atat de diferita cand ma gandesc la tine…Poate la sfarsitul acestei saptamani vom servi impreuna cafeaua, in aceeasi cafenea goala.Sper ca atunci sa ne dam seama ca nu e totul atat de complicat …Nici macar existenta noastra.Cafeaua e aceeasi pentru toti iar iubirea e gratis…
Am atat de multe lucruri pe care vreau sa ti le spun!Din pacate , stiu ca atunci cand iti voi intalnii privirea , ea imi va anihila toate vorbele…
In incheiere , ramai cu bine!


P.S:Chiar imi doresc sa mai bem o cafea impreuna…

Dupa o fereastra

Totul e acoperit de ceata.Fiecare gand ,fiecare sentiment si fiecare clipa…De pe fereastra privesc orasul aglomerat de cladiri prost amplasate.Doar geamul cu sticla subtire ma mai desparte de lumea dezlantuita de-afara.Acolo esti si tu , pierdut in multime,hoinarind pe strazi.Te caut in zadar cu privirea.Stiu ca esti prins printre oameni.Iti zambesc…
Uneori imi doresc ca lacrimile mele sa fie suficiente pentru a topi sticla rece..Dar nu e asa…
Aparent doar asta ne desparte…Si totusi…Tu ramai pierdut…

Ce sunt ?

Sunt o picatură de ploaie pe asfaltul torid
Sunt eu , cu acelasi aspect morbid.

Sunt un strop vărsat intr-un pahar cu apă
Sunt picatura de pe a ta capă.

Sunt dorinta unor minti avare
Sunt iluzia unor jocuri murdare

Sunt un acord amplu si captivant
Sunt doar un spirit relevant…

Filosofia fericirii

Cineva , m-a intrebat zilele acestea care e scopul meu in viata…Nu am stiut ce sa ii raspund.In acele momente , prin minte imi treceau raspunsuri banale si false precum , “sa ma casatoresc si sa am doi copii minunati”…Nu am putut sa ii ofer acest raspuns caci , sufletul m-a impiedicat.
Am mutit si m-am vazut fara raspuns , in fata unei intrebari aparent usoare.Nu am dormit toata noaptea , gandindu-ma la ceea ce imi doresc cu adevarat de la mine.Intr-un final , in zorii zilei , soarele s-a ridicat spre cer cu un raspuns prins de firavele lui raze.
Imi doresc fericire.Da , scopul meu este fericirea.O notiune abstracta , pe care lucrurile pamantesti nu o pot definii.E un obiectiv la care ,cu totii tindem si de care muscam de fiecare data cand iubim.Si iubim pentru a ne castiga fericirea…Si ne iubim.Devenim narcisisti.Si ce daca?Ce ne pasa?Iubim pentru ca , suntem niste egocentristi cu totii.Sentimentele fericirii , ne inalta deasupra tuturor privirilor rigide , pregatite sa ne sfarame in mii de bucati…Si tanjim dupa acel “Te iubesc” stins de parca, ar fi doar o certitudine…

Back to Black

Povestea e simpla.E scrisa cu alb si negru in orasul monoton a lui Bacovia.Timpul e imprecis ca de obicei.Aceleasi ore tarzii…
Acelasi cabaret vechi.In fata, aliniate, masini scumpe.Atat de feminina si atat de senzuala acapareaza cu usurinta toate privirile ce o dezbraca.Nu spune nimic.Zambeste apatic.In aplauzele a zeci de barbati veniti sa o admire isi face aparitia.E mai frumoasa ca oricand.Poarta o rochie neagra ce i se lipeste de corp.Are un decolteu mai mult decat generos.Rochia ii lasa genunchii descoperiti.Coboara atat de delicat treptele scarii ,lasand gleznele sa hipnotizeze.
Muzica se aude in surdina.Ea se misca precum o gazela inconjurata de animale de prada ce , abia asteapta sa o devoreze.
Melodia se termina iar ea se pierde in fum , lasand dorinta sa arda..

Ploaie peste noi

…Stam amandoi sub acelasi cer mohorat ce suspina.Ploaie si mult fum ce se ineaca in ceata.Pare a fi un context perfect pentru a se desfasura un scenariu amoros.
Te privesc pe sub pleoapele umezite cum tragi usor din tigara si extragi vise din nicotina unui Dunhill negru.Fumul ne invaluie trupurile menite sa se iubeasca.Le ineaca si le omoara treptat odata cu timpul , lasandu-le totusi o banala nota de notorietate.
S-a dus si ultimul fum.Arunci tigara si o calci apasat cu piciorul.Iti indrepti apoi privirea inghetata catre mine.Te apropii , iar eu tremur.Imi e frica de iubirea ta nesigura ce ,ma face sa devin vulnerabila…
Te opresti si doar cativa centimetrii ne separa corpurile.Iti simt respiratia incarcata cu tutun.Simt ca ma privesti ca pe un alt viciu de al tau , de care mintea iti e dependenta.Simt cum treptat , se face aceasta schimbare de roluri.Acum , tie iti e frica de mine , de doza ta de visare si iubire inexistenta…
Acest joc e lipsit de orice regula iar scopul nu exista.Asadar , niciunul din noi nu poate pierde…Nu te poti stapanii sa nu gusti savoarea buzelor mele umede si sa nu imi mangaii tenul.Imi recunosti fiecare trasatura si imi iubesti fiecare rid de expresie…Iti pui mainile in jurul taliei mele si ma strangi usor la piept in timp ce trupurile ude , ne sunt invelite de cer.Iti plimbi apoi, mana pe gatul meu acoperit cu stropii unei pasiuni infernale.Imi ridici palma si te joci cu degetele mele scurte prin care ploaia se strecoara.Imi zambesti in timp ce , stropi fierbinti de iubire curg pe textura pielii tale fine…
Imi soptesti la ureche un “te iubesc” stins in timp ce te prelingi pe asfaltul prafuit.Te topesti cu zambetul pe buze…
Si ai disparut, lasandu-ma pe mine fara aparare in fata ploii si a unei naturi dezlantuite..M-ai lasat in agonia mea cotidiana in care sentimentele se pierd…Nu ,eu nu te iubesc.Esti doar un capriciu sau poate un viciu pe care nu vreau sa il las sa plece…

O iarna mohorata

In dimineti de iarna mohorate ,
Ma plimb pe strazile pierdute.

Acelasi drum de zi cu zi ,
Plin de iluzii , deziluzii...

Masini , faruri si semafoare
Si tu , te-ascunzi in lumea asta mare.

Uneori, te pierzi si n-ai scapare
Dispari, purtat de o visare...

Ma lasi pe asfaltul rece , in urma
Iar eu ma metamorfozez in umbra.